Training orientat spre îmbunătățirea site-urilor web

Devram logo_25.05

Această ultimă sesiune de training a proiectului Uniunii Europene ”DevRAM”, Partea I a avut loc cu participarea responsabililor de paginile web din 11 instituții de învățământ profesional agricol. Scopul activității, realizată în format online și moderată de Ivan Făină, a constat în optimizarea utilizării paginilor web prin platforma Google Analytisc.

Agenda instruirii a inclus următoarele subiecte: Introducere în Google Analitycs: logare și autentificare; Prezentarea indicatorilor principali; Datele demografice și tehnice importante ale audienței unui site; Achiziția de trafic pentru un site; Comportamentul utilizatorilor și topul conținutului accesat; Conversiile care pot fi înregistrate pe site și setarea acestora etc.

Paginile web au fost elaborate în cadrul  Activității 1.23. ”Îmbunătățirea imaginii instituțiilor de învățământ profesional tehnic cu profil agricol prin instrumente de comunicare și de marketing” a proiectului. De această inițiativă au beneficiat cele 7 școli-pilot, precum și alte 5 instituții:

Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul – http://www.cehta.md/

Centrul de Excelență  în Viticultură și Vinificație din Chișinău –  http://cevvc.md/

Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți – https://ipcespa.md/

Școala Profesională din Bubuieci – http://spbubuieci.md/

Colegiul Agroindustrial din Ungheni – https://caiungheni.md/

Colegiul Agroindustrial din Râșcani – https://www.cairiscani.md/

Colegiul Tehnic Agricol din Svetlâi – https://colegiulsvetlii.md/

Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni – https://cmveabratuseni.md/

Colegiul Tehnic Agricol din Soroca – https://ipctasoroca.md/

Colegiul Agroindustrial „Gheorghe Răducan” din satul Grinăuți – https://colegiugrinauti.md/

Școala Profesională din Leova – https://spleova.md/

Susţine educaţia agricolă!

Proiectul Uniunii Europene ”Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova” (DevRAM), Partea I. ”Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin integrarea acestuia în lanţurile valorice interne şi globale, în special a sectorului culturii de soia”, implementat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Centrul Educaţional PRO DIDACTICA şi Asociaţia Internaţională Donau Soja (Austria), îşi propune să contribuie la sporirea capacităţii de afirmare a sectorului pe piaţa internă şi externă, precum şi la fortificarea capacităţii instituţiilor din învăţământul profesional tehnic din domeniul agroalimentar şi completează componenta Moldovei în cadrul Parteneriatului Strategic organizat la nivel regional între CAD şi Donau Soja, care sprijină construirea unor lanţuri valorice durabile şi incluzive pentru soia ecologică şi nemodificată genetic în Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Moldova şi Ucraina.