Program inedit de actualizare și extindere a competențelor interculturale la profesorii universitari
În 25-26 februarie, 2022, membrii echipelor de proiect ”Promovarea și dezvoltarea educației interculturale (EIC) în formarea inițială a cadrelor didactice” (faza 2) s-au întrunit la un atelier de dezvoltare profesională, în vederea pregătirii pentru valorificarea EIC în curriculumul de la programele de masterat. Intervenția dată este sprijinită de Fundația pentru Copii „Pestalozzi” din Elveția. În acest context, reprezentanții facultăților cu profil pedagogic de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat ”A. Russo” din Bălți și Universitatea din Comrat, ghidați de dna O. COSOVAN, au explorat posibilitățile multiple de valorificare a EIC la ciclul 2 de studii universitare.
Dintre unitățile de conținut parcurse menționăm: trama dezvoltării competenței interculturale; concepția cursurilor opționale cu subiecte de interculturalitate; valențele transdisciplinare ale interculturalității; cercetarea problemelor de interculturalitate și tematica tezelor de master; valorificarea resurselor din Centrele universitare de EIC și elaborarea unui proiect de curs opțional cu subiect de interculturalitate.
Ne exprimăm, în final, atitudinea optimistă vizavi de calitatea și funcționalitatea elaborărilor începute în proiect și considerăm că problematica EIC, dezbătută în mod constructiv și profund, va avea impact pozitiv și durabil asupra dialogului intercultural din comunitățile noastre sociale și academice.