Competențe de planificare pentru o mai mare eficiență a ”Spațiilor Sigure Oranj”
În luna mai, în căminele Școlii Profesionale din Criuleni, Școlii Profesionale din Nisporeni și Universității Tehnice a Moldovei au fost create 4 ”Spații Sigure Oranj”, destinaterefugiaților ucraineni – copii, tineri, femei și vârstnici, pentru activități de învățare, de petrecere a timpului liber și socializare, de consiliere de specialitate, în vederea atenuării riscului de discriminare și facilitării inserției sociale a beneficiarilor.
Pentru ca aceste spații să-și îndeplinească pe deplin misiunea, echipele celor 3 instituții de învățământ (manageri, profesori, psihologi și pedagogi sociali) au participat pe parcursul a două zile, 26 mai și 9 iunie, la programul de formare ”Planificarea și asigurarea funcționalității ”Spațiilor Sigure Oranj”. Atelierul a fost organizat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA în cadrul inițiativei de sprijinire a refugiaților, lansată în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.
Scopul programului a constat în dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului implicat în activitatea ”Spațiilor Sigure Oranj” de elaborare și implementare a unor planuri de acțiuni educaționale și recreative, pentru o mai bună funcționalitate a centrelor respective. Instruirea, desfășurată online și moderată de formatoarele Rima Bezede și Viorica Goraș-Postică, a fost axată pe: familiarizarea cu conceptul și procesul de planificare eficientă și diversificată a demersurilor, inclusiv participativă; însușirea unor tehnici interactive de relaționare și dezvoltare personală și socială; actualizarea cunoștințelor și a abilităților de leadership; cunoașterea modalităților de valorificare a resurselor disponibile și a potențialului propriu, al colegilor, al partenerilor în organizarea activităților proiectate etc.
Ca temă de casă, ghidându-se de modelul studiat, participanții au avut de elaborat planul de acțiuni pentru perioada iunie-august al spațiului de care sunt responsabili, în funcție de categoriile de vârstă și necesitățile beneficiarilor. În timpul prezentării și debrifării lucrărilor – consistente, clare, accesibile și variate ca gen de activități propuse – au fost scoase în evidență părțile reușite și cele care trebuie îmbunătățite, dificultățile întâmpinate de cursanți în procesul de organizare a activității spațiilor și de elaborare a planurilor, resursele lipsă etc. În baza recomandărilor formatoarelor, planurile, săptămânale și lunare, vor fi perfecționate, fiind ulterior acroșate în cămine, pentru a fi la îndemâna refugiaților.
Inițiativa de sprijinire a refugiaților este lansată de Centrul Educațional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova. Aceasta vine să contribuie la consolidarea capacităților instituțiilor de învățământ profesional tehnic și superior de a sprijini integrarea refugiaților ucraineni (adolescenți, tineri și familiile acestora), prin dezvoltarea deprinderilor de viață, prevenirea violenței în bază de gen, edificarea rezilienței emoționale, asigurarea accesului la servicii de sănătate, promovarea bunăstării psihosociale și a incluziunii lor sociale.