Proiectul și portofoliul în abordarea didacticii moderne

În perioada 21-23 martie curent, în cadrul proiectului CONSEPT 5, un grup de 13 profesori și maiștri din învățământul profesional tehnic a participat la trainingul ”Portofoliul și proiectul modular în abordarea didacticii moderne”, primul modul fiind ”Portofoliul – metodă eficientă de învăţare şi evaluare”. Aplicarea proiectului și a portofoliului în procesul de formare profesională devine imperioasă, inclusiv datorită prevederilor curriculare la majoritatea specialităților. Activitățile desfășurate în cadrul acestui training au vizat tipologia portofoliilor din educație, structurarea portofoliului, determinarea celor mai relevante piese pentru evaluarea la sfârșit de modul, perspectiva evaluării de certificare în bază de portofoliu.

Deosebit de importante au fost simulările de argumentare a importanței portofoliului pentru formarea competențelor profesionale (cum îi convingem pe elevi să le perfecteze) și impactul unui portofoliu bine structurat asupra creșterii profesionale ulterioare. Pentru că o bună parte din cursanți vin din domeniul IT, a fost importantă și discuția asupra perspectivei unor portofolii electronice, cu produse specifice și relevante.


Proiectul „Consolidarea Sistemului de Educație Profesională Tehnică în Moldova / CONSEPT 5” este implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED), în parteneriat cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Fundației „Liechtenstein Development Service” (LED).