Platforma ”Educație”: formare continuă pentru orientarea profesională a elevilor (II)

Astăzi, 9 aprilie 2025, proiectul ”Platforma EDUCAȚIE” a realizat partea a doua a seminarului ”Educație pentru viitor: Ce domenii IT trebuie integrate astăzi pentru succesul elevilor de mâine?”, facilitat de formatorii Victoria Calistru și Alexandru Obada.
Instruirea a avut loc cu predare în regim online, cât și offline, în Clasa Viitorului a UPSC ”Ion Creangă”.
Cadrele manageriale și didactice de pe ambele maluri ale Nistrului participante la seminar, 50 la număr, au continuat să-și aprofundeze cunoștințele și să-și dezvolte abilitățile necesare acordării de suport elevilor din clasele terminale din învățământul liceal în actul de autodeterminare profesională și de orientare către profesiile solicitate pe piața muncii; motivării acestora de a însuși tehnologiile informaționale moderne și de a-și îmbunătăți competențele digitale ca bază pentru noi oportunități de carieră.
De această dată, participanții au explorat potențialul paginilor web ca instrument de predare, învățare și evaluare; au exersat folosirea mijloacelor oferite de inteligența artificială în elaborarea de proiecte STEAM; au fost familiarizați cu designul jocului și implicațiile sale benefice asupra stimulării și susținerii motivației elevilor pentru studiu.
Formatorii au pus la dispoziția cursanților soluții digitale concrete și abordări practice ce pot fi implementate cu succes în cadrul demersurilor curriculare, dar și extracurriculare, inclusiv în procesul de orientare în carieră a elevilor.
Activitatea este parte a proiectului ”Platforma EDUCAȚIE” al programului Uniunii Europene ”Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA și Centrul Educațional RAZVITIE, Tiraspol. Aceasta se înscrie în acțiunile proiectului direcționate spre pregătirea cadrelor manageriale și didactice de pe ambele maluri ale râului Nistru pentru digitalizarea procesului instructiv-educativ din instituțiile de învățământ de la toate nivelurile.










