EVALUAREA INIȚIALĂ A COMPETENȚEI INTERCULTURALE ÎN MEDIUL UNIVERSITAR

În perioada 1-7 decembrie curent, echipa de proiect Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale (EIC) în formarea iniţială a cadrelor didactice din cadrul CE PRO DIDACTICA, cu implicarea unui grup de sociologi, au realizat un studiu de constatare a situației curente cu privire la dezvoltarea competenței interculturale în 3 universități, la facultățile cu profil pedagogic: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți și Universitatea de Stat din Comrat. Astfel, în jur de 150 de studenți, 49 de cadre didactice și 40 de manageri de la diferite niveluri au fost implicați în completarea unor chestionare și la o serie de interviuri de tipul focus-grup.

Evaluarea va servi și ca punct de plecare în demararea proiectului, oferind un tablou general, cu aspecte specifice, cuprinse în Logframe-ul proiectului, abordând probleme cu care se confruntă studenții, viitori profesori –  de management al claselor multiculturale, cu elevi care provin din diferite regiuni culturale, geografice și lingvistice, dar și de didactică particulară a subiectelor cu tematică multi- sau  interculturală.  Datele obținute vor fi folosite ca repere cantitative și calitative la constatarea situației, începând cu nivelul de deschidere a acestora pentru promovarea și implementarea EIC și terminând cu înțelegerea importanței și necesității de elaborare a curriculumului şi a materialelor didactice actualizate, privind educaţia interculturală în formarea iniţială a cadrelor didactice și a programului de formare pentru dezvoltarea competenţelor profesionale de educaţie interculturală a acestora.

Prin chestionarea studenților, am estimat nivelul inițial de competență interculturală (cunoștințe, atitudini și abilități) la viitorii profesori și profilul individual al  acestora. Participând la completarea lui, studenții vor contribui la conceptualizarea  curriculumului de educație interculturală și a programului de instruire în instituțiile de învățământ superior, centrat pe nevoile beneficiarilor. Chestionarea profesorilor urmărește, de asemenea, evaluarea nivelului de competență interculturală și conceptualizarea unui curriculum relevant de educație interculturală, structurarea funcțională, desfășurarea programului de instruire în instituțiile de învățământ superior, dar și a extinderii acestora în școlile în care studenții vor efectua, ulterior, stagiile de practică.

Întrebările din interviu au fost focusate pe evaluarea calitativă a condițiilor curriculare, dar și a celor privind resursele umane și materialele existente, implicate în educația interculturală a viitorilor pedagogi. De asemenea, au fost identificate nevoile specifice de instruire ale cadrelor didactice și ale metodiștilor în fiecare universitate. Toate acestea vor fi reflectate într-un raport amplu, iar apoi mediatizate și exploatate pe larg, căci răspunsurile profesioniste ne permit din plin acest lucru, provocând abordări inedite.

În concluzie, apreciem foarte mult deschiderea partenerilor din toate universitățile pentru implicarea în proiect și participarea în sondajul extins de opinie, sperând la rezultate calitative și cantitative utile desfășurării cu succes a inițiativei noastre. Or, competența interculturală în instituțiile de învățământ de la toate treptele trebuie promovată și dezvoltată pe tot parcursul vieții, de la grădiniță, până la educația adulților, iar Codul Educației (2014) o include în art. 6, ca pe o componentă inerentă a idealului educațional, ce constă în formarea personalităţii cu spirit de iniţiativă, capabile de autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de cunoştinţe şi competenţe necesare pentru angajare pe piaţa muncii, dar şi independenţă de opinie şi acţiune, fiind deschisă pentru dialog intercultural în contextul valorilor naţionale şi universale asumate.

Viorica Goraș-Postică,  expert proiect