ACTIVITATE DE FOLLOW-UP. PROGRAM DE FORMARE A PROFESORILOR CARE PREDAU LIMBA ROMÂNĂ PENTRU ALOLINGVI LA NIVELUL PRIMAR
La 3 decembrie 2011, Centrul Educaţional PRO DIDACTICA a desfăşurat activitatea finală încadrul Proiectului „Optimizarea predării limbii române în UTA Găgăuzia”, care a avut drept obiectiv major oferirea unui program de formare profesorilor care predau limba română pentru alolingvi la nivelul primar în instituţiile şcolare din UTA Găgăuzia. Proiectul este implementat cu sprijinul Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE şi Biroul Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei.
După o perioadă de aplicare la clasă a celor însuşite în timpul programului de formare, 109 profesori s-au întrunit în cadrul activităţii de follow-up (evaluare şi diseminare), pentru împărtăşirea experienţei acumulate şi realizarea schimbului de bune practici. Activitatea s-a desfăşurat la Comrat, în incinta Liceului Teoretic ”G. Gaidarji”.
Participanţii la activtatea de follow-up au menţionat că implicarea în cadrul programului de formare, care s-a desfăşurat în perioadele 10-14 octombrie şi 30 octombrie-4 noiembrie curent, la Chişinău, a contribuit la îmbunătăţirea competenţelor metodologice de predare-învăţare-evaluare a limbii române la nivelul primar, optimizînd procesul instructiv-educativ.
Astfel, cadrele didactice timp de 3 sesiuni au prezentat proiectele aplicate la clasă, demonstrînd abilităţi de proiectare a demersului didactic în cadrul ERRE, de utilizare corectă şi adecvată a tehnicilor şi metodelor didactice de predare-învăţare-evaluare, de asigurare a unui management al clasei, de folosire oportună a materialului ilustrativ, ţinînd cont de particularităţile de vîrstă ale elevilor etc. E îmbucurător faptul ca marea majoritate a cadrelor didactice au desfăşurat activităţile în cheia aplicării tehnologiilor educaţionale moderne şi a învăţării centrate pe elev.
Atît profesorii participanţi la activitate, cît şi reprezentanţii Direcţiei de Învăţămînt UTA Găgăuzia şi a APL şi-au exprimat dorinţa de a continua colaborarea cu C.E. PRO DIDACTICA în vederea optimizării predării limbii române atît la etapa primară, cît şi la cea gimnazială şi liceală.