Clubul Formatorilor PRO DIDACTICA: suntem o echipă și vrem să ne facem auziți mai bine!
Ieri, 6 aprilie, formatori seniori și juniori ai C.E. PRO DIDACTICA s-au reunit, în format fizic, într-o primă ședință a Clubului formatorilor. Cea dintâi impresie? O comunitate de profesioniști care aspiră spre creștere și continuitate! Cea dintâi senzație? Dor de celălalt, dor de discuții pe subiecte de educație, dor de împărtășire de practici, dor de acțiune în comun – întru creștere și continuitate!
Clubul își propune să consolideze comunitatea PRO DIDACTICA de formatori prin crearea de contexte prielnice unui schimb benefic de experiență profesională, prin promovarea unei viziuni comune referitoare la misiunea formatorului și la educația adulților. Rugată, la acest start, să enumere așteptările și provocările legate de activitatea Clubului, adunarea a listat următoarele.
Așteptări… Sunt multe! Dezvoltare profesională; comunicare profesională și personală; valorificarea experiențelor de succes; o platformă de învățare reciprocă; exersare; aprofundarea abilităților de aplicare cu maxim randament a tehnicilor didactice în uz și de combinare originală a acestora, alta decât se știe; parteneriate între formatorii seniori și cei juniori; identificarea unor modalități de corelare a experienței și a cunoștințelor deținute cu noile realități sociale; elaborarea unui model de evaluare a celor învățate; secvențe de formare cu experți din străinătate etc.
Provocări… Nu sunt mai puține la număr! ”A fi mereu pe val”, ”a fi în trend”; stabilirea priorităților de formare și de acțiune – ”încotro ne putem extinde și unde putem ajunge”; înlăturarea șabloanelor de gândire; identificarea modalităților de transformare a eșecului din sala de clasă în reușită, a mijloacelor ce ar determina schimbările produse de o sesiune de formare la nivel de om și instituție; elaborarea instrumentelor de monitorizare și evaluare a învățării; alcătuirea unui ghid al formatorului etc.
La PRO DIDACTICA se anunță un sezon ”pus” pe (re)gândire și acțiune, în numele educației! Nimic ieșit din comun, pentru comunitatea sa de formatori, un sezon nou însemnând o nouă perspectivă pentru probleme vechi, de actualitate și de viitor; însemnând plusvaloare pentru această comunitate, deci și pentru educația de la noi!