EVENIMENT INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI INIŢIAT DE UNIVERSITATEA DIN CAMBRIDGE ÎN DOMENIUL LEADERSHIPULUI EDUCAŢIONAL

Pe 25-26 mai curent, am avut ocazia să participăm la o mare întrunire, organizată la Fruska Gora (Serbia),  a membrilor unei reţele educaţionale HeartsCam, creată de dr. David Frost, profesor de la celebra universitate britanică Cambridge. În acest context se promovează viziunea cu privire la profesionalismul extins al cadrelor didactice, care pot face cu mult mai mult decît doar să predea la clasă.

Aceştia sînt adevăraţi vizionari, au o capacitate avansată de reflecţie, sînt liberi în acţiuni, cercetează, promovează noutatea, iar abilităţile de lider facilitează colaborarea constructivă cu profesorii-colegi, sporind satisfacţia în urma prestaţiei lor profesionale.

În sesiunea plenară, participanţii au menţionat importanţa acestor întîlniri de reţea, care contribuie la socializarea comunităţii de profesori interesaţi de dezvoltare profesională şi oferă un cadru pentru valorificarea practicilor de succes ale profesorilor-lideri. Susţinerea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice din diferite ţări are ca finalitate catalizarea schimbării/optimizării şcolii din varia perspective. Interesul major pentru conceptul deLeadership educaţional vine şi din necesitatea de a îmbunătăţi procesul de creştere profesională a cadrelor didactice. Leadershipul educaţional oferă oportunitatea de a construi o viziune comună,  împărtăşită de comunitatea didactică internaţională, or, iniţiativele locale, izolate, nu sînt suficiente pentru a contribui cu adevărat la redefinirea procesului de dezvoltare profesională. E bine sa avem aceeaşi viziune, sa împărtăşim ideea dezvoltării profesionale, punînd accent pe inovaţie, entuziasm şi motivaţie intrinsecă.

Reţeaua HeartsCam se extinde cu succes la nivel mondial: în fiecare an apar şcoli noi, profesori noi, care sînt certificaţi; se organizează evenimente în şcoli, la nivel naţional şi internaţional;  se desfăşoară programul de masterat, şcoala doctorală cu cercetări  serioase în domeniu.

Unul dintre obiectivele majore ale leadershipului educaţional constă în dezvoltarea identităţii profesionale prin propria ascensiune în domeniu, prin învăţare semnificativă. Se încurajează reflecţiile profunde, planificarea, sprijinul reciproc, învăţarea despre învăţare, învăţarea despre leadership, documentarea şi elaborarea raportului de dezvoltare profesională etc. Profesorii învaţă unul de la altul, ceea ce este foarte important. Atelierele frecvente, sesiunile de postere, cu discuţii şi întrebări, blog-urile, publicaţiile sînt cîteva forme de sprijinire a leadershipului educaţional.

Cîteva surse web utile pentru cei interesaţi de problematica dată ar fi: www.cep.edu.rs
www.hertscam.org.uk, www.lfteacherleadership.org.

Rima BEZEDE