O NOUA APARITIE EDITORIALA
In Colectia Biblioteca PRO DIDACTICA, seria: AICI SI ACUM a aparut Ghidul pentru psihologi scolari, diriginti si profesori Invat sa fiu (coordonator Violeta Dumitrascu).
Ingenios instrumentata metodic si izbutit transpusa in proiecte si scenarii didactice, intentia autorilor ghidului este una indreptata spre nevoile educationale ale scolii si ale tuturor celor implicati in procesul de construire a unei vieti de succes a copilului. Ghidul ofera solutii valabile pentru orice demers si act educational indreptat spre valorificarea potentialului nativ al copilului si transformarea lui in structuri reale de personalitate: caracter, vointa, inteligenta si alte virtuti. Materialele incluse in ghid ofera un pretios suport practic pentru toti acei care au in cimpul atentiei lor nevoile copiilor, in special ale celor din familiile dezintegrate.
Cartea a aparut in cadrul proiectului Un viitor pentru copiii nostri, sprijinit financiar de RE: FINE OSI – Resourcing Education: Fund for Innovations and Networking. Open Society Institute/Resurse pentru Educatie: Fondul pentru Inovatii si Dezvoltare de Retele. Institutul pentru o Societate Deschisa.