Începînd cu data de 15 august curent Centrul Educaţional PRO DIDACTICA a lansat un nou proiect care vine în sprijinul ameliorării procesului de predare-învăţare-evaluare a limbii române de către etnicii alolingvi. Acesta este sprijinit de Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE şi de Biroul Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei.
Scopul proiectului este de a contribui la o mai bună integrare socială în Republica Moldova a populaţiei şcolare alolingve, prin îmbunătăţirea predării şi învăţării limbii de stat în şcolile din Găgăuzia.
Proiectul se va axa în mod special pe oferirea unui program de formare pentru cadrele didactice – profesori şi învăţători – din UTA Găgăuzia, care predau limba română pentru alolingvi la ciclul primar.
Participanţii vor fi încadraţi într-un program de formare de 5 zile, unde vor putea dobîndi noi cunoştinţe şi îşi vor putea îmbunătăţi/actualiza competenţele metodologice de predare-învăţare-evaluare a limbii române la ciclul primar, în cheia aplicării tehnologiilor educaţionale moderne şi a învăţării centrate pe elev.
În scopul realizării activităţilor din proiect, va fi selectată prin concurs şi echipa de formatori, care va fi implicată atît în activitatea de formare a profesorilor, cît şi în elaborarea conceptului programului de formare şi a suportului de curs pentru acesta.
Programul de formare prevede instruirea tuturor cadrelor didactice (aproximativ 116 persoane) care predau limba română ca limba a doua în toate şcolile din UTA Găgăuzia. Acesta se va desfăşura în două etape şi va cuprinde perioadele 10 – 14 octombrie şi 30 octombrie – 4 noiembrie 2011.
În mod tradiţional, după o perioadă de aplicare la clasă a celor însuşite, profesorii se vor întruni în cadrul activităţilor de follow-up pentru împărtăşirea experienţei acumulate şi realizarea schimbului de bune practici. Aceste întruniri profesionale urmează să fie desfăşurate pe 25 noiembrie şi 2 decembrie 2011.
Proiectul are o durată de patru luni de zile şi se va încheia pe 15 decembrie 2011.
Coordonator de proiect,