PROGRAM DE FORMARE A DIRIGINŢILOR PENTRU ACTIVITATEA CU COPIII DIN FAMILIILE SOCIAL-VULNERABILE
În perioadele 21-23 martie şi 28-30 martie, în incinta Centrului Educaţional PRO DIDACTICA a avut loc implementareaProgramului de formare a diriginţilor pentru activitatea cu copiii din familiile social-vulnerabile. Această activitate reprezintă componenta 2 a proiectului în derulare Comunităţi şcolare în acţiune: Crearea condiţiilor pentru persistarea în şcoală a elevilor din familiile social-vulnerabile. În cadrul programului au participat cîte 2 reprezentanţi din şcolile implicate în proiect: directorul adjunct pentru educaţie şi un diriginte.
Obiectivele activităţii constau în oferirea unor programe de training pentru profesori, în vederea dezvoltării competenţelor profesionale; sporirea motivaţiei elevilor pentru persistarea în şcoală; dezvoltarea competenţelor elevilor pentru dezvoltare personală şi persistare în şcoală.
Printre subiectele acestui program de 3 zile, se enumeră:
- Învăţ să mă cunosc
- Învăţ drepturile şi nevoile mele
- Învăţ să comunic cu ceilalţi
- Învăţ să soluţionez conflicte
- Învăţ să construiesc relaţii
- Învăţ să iau decizii
- Învăţ să fac faţă riscurilor
- Învăţ să fiu activ şi responsabil în comunitate
- Învaţ să-mi contruiesc viitorul
- Planul individualizat
Activitatea este facilitată de o echipă de formatori experţi – psihologi cu o vastă experienţă în domeniu. În urma acestei formări participanţii vor desfăşura activităţi similare pentru diriginţii din instituţiile pe care le reprezintă.
Lilia Nahaba,
Coordonator proiect