PROIECTUL SHIFT EDU: SPAŢIU DE ÎNVĂŢARE

Shiftedu

Integrarea TIC în demersul educaţional pune în prim plan necesitatea regândirii mediului de învăţare, a sălilor de studiu, amenajării şi dotării acestora corespunzător cerinţelor timpului. Clasele tradiţionale nu mai ”fac faţă”, ele se vor transformate, pentru că se transformă procesul de predare-învăţare, se transformă acţiunea profesor-elev: aceasta ia conturul unei ”benzi cu dublu sens”, în care elevul devine şi un autodidact, iar profesorul – îndrumător al învăţării.

Prin urmare, schimbarea cere modernizare. Viziuni moderne, şcoli moderne, spaţii de învăţare moderne, pentru beneficii educaţionale şi sociale.

Şapte echipe, alcătuite din director, un cadru didactic şi doi elevi, au participat, în perioada 20-21 februarie curent, la un training cu elemente de noutate. Reuniţi într-o astfel de formulă, reprezentanţii instituţiilor beneficiare ale proiectului Shift Edu au avut parte de o experienţă inedită, organizată de C.E. PRO DIDACTICA şi găzduită de Centrul de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale din Chişinău.

Scopul trainingului, facilitat de echipa proiectului Shift Edu (Oxana Draguţa, Michelle Iliev), cu suportul arhitectului Eugeniu Caşu, l-a constituit agrearea participativă a planului de acţiuni privind crearea de spaţii de învăţare moderne în instituţiile-pilot ale proiectului.

La prima vedere, o sesiune de instruire obişnuită, un training. O activitate care îşi propune să folosească experienţa şi cunoştinţele formatorilor şi ale participanţilor pentru o învăţare interactivă. Până aici, nimic nou, pentru sectorul formării de la noi. Totuşi, ceea ce a urmat a fost o îmbinare a teoriei şi a practicii mai puţin cunoscută, cu accent pe învăţare ”de la celălalt” sau ”de către celălalt”, fie manager, cadru didactic sau elev,  pe crearea unui produs printr-un proces colaborativ, în funcţie de necesităţile tuturor actorilor şcolii, în baza metodologiei Design Thinking.

Ziua I. Componenta teoretică

Ce este un spaţiu de studiu modern? Cum combinăm pedagogia, tehnologiile, spaţiul fizic şi funcţionalitatea acestuia pentru a crea clase ale viitorului? Acestea au fost întrebările la care şi-au dorit să răspundă facilitatorii trainingului, venind cu un mesaj la zi şi un conţinut bazat pe cercetări din domeniu.  Prezentările au avut în centrul atenţiei teoriile, tendinţele şi experienţele statelor europene, inclusiv Finlanda, în regândirea spaţiilor de învăţare; filozofiile, principiile şi etapele de conceptualizare a acestora; influenţa mediului de învăţare asupra performanţelor elevilor. Planificarea spaţiului, tipuri de lumină, combinaţii de culori, încadrarea în contextul general al instituţiei etc. au fost alte aspecte puse în discuţie.

 Ziua II. Componenta practică

Un spaţiu multifuncţional imaginat şi reprodus într-un recipient, un ”exerciţiu în caserolă”. Un termen auzit în premieră, care, cu certitudine, îşi poate cere dreptul la existenţă, căci a trecut proba de foc! Un vas care, cu multă imaginaţie şi strădanie ”arhitecturală”, de co-creare, a devenit prototipul unei săli de studiu sau de relaxare, al unui laborator, având la temelie o filozofie, o menire şi principii de funcţionare bine determinate.

Cele şapte echipe au respectat algoritmul de lucru propus de facilitatori şi au proiectat ambianţele dorite: prietenoase, empatice, calde; care să predispună, să însufleţească, să dinamizeze sau să relaxeze; culori ce ar potenţa valoarea formativă a mesajului educaţional şi ar conferi confort, spaţialitate sau luminozitate; un mobilier uşor, comod. Au ”improvizat” luând în considerare toţi paşii însuşiţi în prima parte a trainingului: destinaţia spaţiului, publicul ţintă, activităţile care vor fi desfăşurate. Nu au trecut cu vederea nici folosirea optimă a suprafeţelor, abordarea estetică corectă, alegerea adecvată a mobilierului şi a echipamentului – instrumente indispensabile organizării mai eficiente a procesului de studiu sau a timpului liber. Au luat în calcul şi posibilitatea adaptării încăperilor în perspectivă, prin asimilarea noilor necesităţi şi adaptarea la noi condiţii. Şi totul, folosind o caserolă, carton, foarfece, plastilină, scobitori, piuneze, clame, hârtie colorată etc.

Ca temă pentru acasă, participanţii vor completa proiectul tehnic – un document care conţine descrierea detaliată a spaţiului de amenajat sau de reamenajat. Schiţele elaborate nu sunt nişte ”reţete” sau prescripţii, ci idei, eventuale soluţii, ce urmează a fi discutate cu profesorii şi elevii din instituţie, pentru îmbunătăţiri, ajustări. Acestea vor servi ca temelie în intervenţiile de specialitate de mai departe. Spaţiile vor fi date în exploatare în primăvara lui 2021.

Trainingul a avut loc în cadrul proiectului Shift Edu, componenta ”Modernizarea spaţiilor de studiu şi dotarea acestora cu cele necesare realizării procesului educaţional cu utilizarea TIC, precum şi a învăţării centrate pe elev”.

Acest eveniment este organizat în cadrul Proiectului Shift Edu ”Competențe digitale pentru angajare în economia modernă”, implementat cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare din fondurile Programului Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare.

Adresa: str. Mateevici, 23B  Chișinău, Moldova, MD-2009

Implementat de
CE PRO DIDACTICA
Adresa:
str. Armenească, 13,
Chișinău, Moldova,
MD-2012
Cooperare Austriacă pentru Dezvoltare
oferă suport țărilor din Africa, Asia, Europa de Est și Sud-Est, precum și din zona Caraibelor pentru dezvoltare sustenabilă. Ministerul Federal pentru Europa, Integrarea Europeană și Afaceri Externe planifică strategiile de cooperare. Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), departamentul operațional unit al Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, implementează programele și proiectele împreună cu sectorul public și privat și organizații nonguvernamentale.