ȘCOALA PROFESIONALĂ BUBUIECI: FORMARE CONTINUĂ ÎN DOMENIUL BUCĂTĂRIEI VEGANE ŞI VEGETARIENE
Școala Profesională din comuna Bubuieci lansează un curs de formare a adulților în domeniul bucătăriei vegane și vegetariene. Cursul este conceput în baza curriculumului elaborat în cadrul proiectului Uniunii Europene ”DevRAM”, Partea I.
Vă îndemnăm să beneficiați de acest prilej de a vă iniția sau de a vă perfecționa competențele profesionale într-un domeniu care cucerește tot mai mult teren.
Susţine educaţia agricolă!
Proiectul Uniunii Europene ”Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova” (DevRAM), Partea I. ”Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin integrarea acestuia în lanţurile valorice interne şi globale, în special a sectorului culturii de soia”, implementat de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Centrul Educaţional PRO DIDACTICA şi Asociaţia Internaţională Donau Soja (Austria), îşi propune să contribuie la sporirea capacităţii de afirmare a sectorului pe piaţa internă şi externă, precum şi la fortificarea capacităţii instituţiilor din învăţământul profesional tehnic din domeniul agroalimentar şi completează componenta Moldovei în cadrul Parteneriatului Strategic organizat la nivel regional între CAD şi Donau Soja, care sprijină construirea unor lanţuri valorice durabile şi incluzive pentru soia ecologică şi nemodificată genetic în Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Moldova şi Ucraina.
https://www.youtube.com/watch?v=nooTcgPQ6Wg&feature=emb_logo