Spațiul Sigur al Școlii Profesionale din Nisporeni
Spațiul Sigur din Nisporeni, creat în cadrul ”Inițiativei de sprijinire a refugiaților”, își are sediul în căminul Școlii Profesionale din oraș. Acesta a fost înființat pentru a răspunde nevoilor de recuperare și integrare socială a refugiaților ucraineni, scop a cărui realizare este axată pe dezvoltarea deprinderilor de viață, prevenirea violenței în bază de gen, edificarea rezilienței emoționale, asigurarea accesului la servicii de sănătate, promovarea bunăstării psihosociale și a incluziunii, într-un mediu care nu cunoaște discriminarea, de orice fel.
De mai bine de un an, grație efortului conjugat al membrilor echipei implementatoare – al coordonatorilor de proiect, al corpului managerial și profesoral din școală, al coordonatorului local, facilitatorilor și psihologului, dar și al tinerilor voluntari din localitate – Spațiul Sigur a devenit pentru copiii, adolescenții, femeile și persoanele în etate din Ucraina un loc protector, util și plăcut, un loc de studiu, informare și petrecere a timpului liber, de comunicare și socializare. Acesta este deschis și pentru reprezentanții comunității-gazdă, unii dintre ei, mai ales tinerii, trecându-i pragul regulat, în calitate de voluntari, precum și pentru a participa la activități și a lega prietenii, pentru a citi o carte, a viziona un film, a discuta cu semenii.
La lansare, Spațiul Sigur a fost echipat cu toate cele necesare realizării de activități cognitive, de dezvoltare personală, recreative, sportive, de consiliere psihopedagogică – mobilier, dispozitive digitale și sportive, seturi de jocuri, bibliotecă, rechizite etc. Periodic, colecția de cărți și de jocuri este completată, iar piesele de papetărie înnoite. De asemenea, beneficiarii sunt asigurați sistematic cu produse de igienă personală.
Oferta de servicii, elaborată în funcție de nevoile și vârsta grupului țintă, este diversă și presupune câteva poziții. Orele de limba română se bucură de o atenție specială din partea beneficiarilor, care, conștienți de necesitatea învățării acesteia pentru o mai rapidă inserție pe piața muncii, dar și pentru comunicare, demonstrează de la o zi la alta rezultate tot mai bune. Activitățile sportive, care îi atrag mai mult pe copii și adolescenți, promovează un mod sănătos de viață. Acestea sunt desfășurate atât în aer liber, cât și în încăpere. Acum, că a început vacanța de vară, facilitatorii planifică să organizeze câteva competiții de tenis de masă, fotbal, volei etc. Preferat de copii, ”Art Club” pune accentul pe exprimarea de sine a acestora, pe dezvoltarea imaginației și a gândirii critice prin activități artistice și creative. O dată pe săptămână, femeile se întâlnesc pentru consiliere psihologică, în cadrul ședințelor de grup fiind puse în discuție subiecte de interes pentru această categorie de refugiați. La solicitare, se organizează și ședințe individuale.
Activitatea Spațiului Sigur din Nisporeni este supusă unui proces de monitorizare, responsabile de acesta fiind Natalia Grâu, coordonatoare, UNFPA, și Lilia Nahaba, coordonatoare, CEPD. Asistarea periodică la activități și analiza acestora au menirea de a eficientiza efortul depus de toți cei implicați pentru buna funcționare a spațiului.
”Inițiativa de sprijinire a refugiaților” a fost lansată de Centrul Educațional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.