Strategii de dezvoltare a competențelor profesionale prin prisma gândirii critice

CONSEPT

În perioada 24-26 noiembrie 2021, s-a desfășurat modulul III al programului de formare GÂNDIRE CRITICĂ PENTRU FORMAREA COMPETENȚELOR PROFESIONALE, în cadrul proiectului CONSEPT. Având în vedere faptul că încă mai suntem supuși provocărilor pandemice, activitatea s-a produs online, valorificând posibilitățile platformei ZOOM.

Formabilii, alături de profesorii și maiștrii care predau disciplinele de specialitate la centre de excelență, colegii și scoli profesionale, au examinat detaliat strategia de formare și dezvoltare a competențelor profesionale ale elevilor prin prisma inteligențelor multiple, a aplicării tehnicilor interactive din cele devenite tradiționale pentru dezvoltarea gândirii critice, precum și a formării competențelor de comunicare, necesare fiecărei persoane în context profesional. S-a pus accentul pe diverse strategii de comunicare și argumentare. Cu acest scop au fost selectate și valorificate texte adecvate, ce pot provoca și genera subiecte de discuție complexe. La fel, s-a insistat asupra potențialului unor resurse vizuale și textuale, pe care le au la îndemână cursanții.

Dintre tehnicile de succes ale modulului, menționăm Argumentul în patru pași, 6 pălării, Dezbateri. Demersul a fost conceput tradițional acestor tipuri de formare – lecția-model. Astfel, după trei zile de muncă asiduă, conchidem că participanții la training au reușit să conștientizeze importanța teoriei inteligențelor multiple în alegerea profesiei și să asimileze diverse strategii de dezvoltarea a competențelor profesionale prin prisma gândirii critice – un imperativ al secolului în care trăim.