Noi dotări pentru Spațiile Sigure Statice

Pe parcursul acestei veri, în cadrul proiectului Inițiativa de sprijinire a refugiaților, Centrul Educațional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) a desfășurat mai multe acțiuni de dotare conform necesităților beneficiarilor a Spațiilor Sigure Statice înființate în contextul crizei umanitare din țara vecină. Demersul a avut drept scop îmbunătățirea condițiilor de realizare a activităților de suport psihosocial, de prevenire a violenței în bază de gen, de promovare a modului de viață sănătos și a activităților educaționale, precum și de organizare a timpului liber oferite de aceste entități beneficiarilor săi: adolescenți, tineri, femei din rândul refugiaților ucraineni, dar și din rândul reprezentanților comunităților gazdă din Republica Moldova.

Încăperile Spațiilor Sigure Statice au fost completate cu mobilier: birouri, scaune, fotolii, noptiere, canapele, dulapuri cu rafturi, garderobe, măsuțe pentru cafea etc.; televizoare LED SMART TV; aparate electrice (cooler, fierbător, minifrigider); covor, veioze, pernuțe decorative.

În posesia acestui nou set de donație a intrat Spațiul Sigur Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din Chișinău, Spațiul Sigur Universitatea de Stat din Moldova (Centrul de plasament pentru refugiați de etnie romă, str. Testemițanu, 6), Spațiul Sigur Centrul Regional de Resurse pentru Tineri Fălești și Spațiul Sigur Centrul de plasament pentru refugiați de etnie romă, s. Congaz, r. Comrat. Acesta din urmă a beneficiat și de inaugurarea unui teren sportiv pentru refugiați și comunitatea locală.

Proiectul „Inițiativa de sprijinire a refugiaților”, ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova, este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *