Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate: dezvoltare profesională continuă



Modulul ”Prevenirea violenței de gen în mediul online. Bazele comunicării nonviolente”, abordat astăzi, 27 septembrie 2024, a încheiat programul complex de capacitare a personalului-cheie al Spațiilor Sigure pentru realizarea de activități educaționale și de petrecere a timpului liber, pentru oferirea de suport profesionist și consilierea beneficiarilor – adolescenți și tineri refugiați ucraineni și din Republica Moldova.

Ultima sesiune a programului a fost facilitată de formatoarele Natalia GRÎU și Elena Creangă. Aceasta a debutat cu o secvență dedicată siguranței în mediul online, cu accent pe comportamentele responsabile și modalitățile de protejare. Cea mai consistentă componentă a zilei a avut în atenție comunicarea nonviolentă. Subiectul a fost abordat din perspectiva esenței sale, a ideilor preconcepute legate de ea, a principiilor de bază și a etapelor pe care le implică, a atitudinilor etc. Pe parcursul instruirii, participanții/ele au experimentat situații de conflict și au reflectat asupra surselor care le generează în spațiul virtual și în cotidian, învățând să construiască un mesaj nonviolent, bazat pe empatie și înțelegerea nevoilor proprii, cât și a persoanelor antrenate în comunicare.

Programul de formare a fost organizat în perioada 20-27 septembrie, în cadrul proiectului ”Inițiativa de sprijinire a refugiaților”, implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova. Acesta a fost facilitat de formatoarele Natalia GRÎU, Elena CREANGĂ, Violeta TERGUȚĂ, Elena CAISÂN-POPA și Veronica CUMPĂNĂ, având în calitate de cursanți 28 de coordonatori locali, psihologi, lucrători de tineret și voluntari din 16 Spații Sigure Statice și Mobile, coordonate de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, Asociația Obștească ”Homecare” și ONG-ul ”HelpAge”.

Pe parcursul a patru zile, participanții și-au dezvoltat competențele profesionale în următoarele domenii: violența în bază de gen; violența sexuală și strategii de intervenție; prevenirea violenței în bază de gen, prevenirea violenței de gen în mediul online; dezvoltarea bio-psiho-sexuală a adolescenților, strategii de comunicare non-violentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *