Programul național ”Investim în profesori” – 2024: primele totaluri
Primele grupe participante la ediția a doua a Programului național ”Investim în profesori”, instruite de echipa de formatori a Centrului Educațional PRO DIDACTICA, se pregătesc pentru ultima sesiune de instruire. Cursanții, cadre manageriale și didactice din trei instituții de învățământ din r. Ialoveni (LT ”Petre Ștefănucă din or. Ialoveni; LT ”Olimp”, Costești și LT Zâmbreni), au de gândit câteva îmbunătățiri care să contribuie la eficientizarea procesului educațional din școala în care activează. Domeniile de acțiune sunt cele vizate de modulele studiate pe parcursul programului: ”Cadrul normativ al activității cadrului didactic. Integrarea și etica personalului didactic”; ”Inteligența emoțională”; ”Relația cadrului didactic cu elevii”; ”Cadrul didactic și părinții elevilor: comunicare, implicare, parteneriate”; ”Relevanța învățării”; ”Educația incluzivă”; ”Educație pentru democrație și integrare europeană”; ”Formarea competențelor de prevenire și intervenție la fenomenul bullying”. Astfel, valorificând cunoștințele și abilitățile dobândite, cursanții urmează să gândească și să planifice pașii necesari unor schimbări la nivel de: activitate didactică/proces de instruire, relația dintre cadre didactice și elevi, interacțiunea școlii/profesorilor cu părinții/comunitatea și motivația elevilor. Aceste schimbări vor fi aduse la cunoștința colegilor în sesiunea de follow-up, sub formă de prezentări PPT, Prezzi, Word etc., pentru a fi analizate și acceptate spre implementare, totală sau parțială, în semestrul II al anului de studii 2024-2025.
Programul național ”Investim în profesori”, susținut financiar de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, vine să răspundă nevoilor actuale de pregătire profesională continuă ale cadrelor din învățământ, oferind baza teoretică și practică necesară formării și exersării competențelor specifice domeniului psihopedagogic.