Programul național ”Investim în profesori”, la o nouă rundă de formare
Ediția a doua a Programului național ”Investim în profesori” este în plină desfășurare. Zilele acestea, echipa de formatori a Centrului Educațional PRO DIDACTICA a dat startul instruirilor cu reprezentanți ai corpurilor didactice și de conducere din alte patru instituții din raionul Ialoveni: LT ”Mitropolit Gurie Grosu”, Nimoreni; LT Ruseștii Noi; LT ”Ion Suruceanu”, Suruceni; LT ”Dimitrie Cantemir”, Văsieni. Primele sesiuni de învățare, realizate în format offline și online, au fost dedicate relevanței învățării, inteligenței emoționale, cadrului normativ al activității profesorilor și parteneriatului cadre didactice-părinți. Conținuturile predate sunt oferite fiecărui cursant atât în variantă electronică, cât și pe suport de hârtie.
Programul național ”Investim în profesori”, susținut financiar de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, vine să răspundă nevoilor actuale de pregătire profesională continuă ale cadrelor din învățământ, oferind baza teoretică și practică necesară formării și exersării competențelor specifice domeniului psihopedagogic.