Proiectul ”Împuternicirea fetelor și băieților refugiați din Ucraina printr-o educație incluzivă și empatică în Republica Moldova”: pentru o mai grabnică includere în sistemul de învățământ național și în societate

Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Fundației pentru Copii ”Pestalozzi”, a lansat proiectul „Împuternicirea fetelor și băieților refugiați din Ucraina printr-o educație incluzivă și empatică în Republica Moldova”. Derulat în perioada 15 iunie 2025-31 decembrie 2026 și vizând șapte localități din țară (Chișinău, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Comrat, Vulcănești și Ceadâr-Lunga), acesta are drept scop facilitarea accesului copiilor refugiați din Ucraina la o educație de calitate, precum și a inserției sociale și educaționale a acestora în comunitățile gazdă. Atingerea acestui scop implică formarea de cadre didactice, elaborarea și promovarea de materiale didactice, îmbunătățirea colaborării instituționale și a politicilor locale.

Printre acțiunile prevăzute de proiect, se numără: cursuri de limba română în Centrele comunitare de învățare online (Digital Hub); programe educaționale extrașcolare; lecții de recuperare la disciplinele de bază pentru copiii refugiați înscriși în școlile naționale; elaborarea și implementarea de materiale aliniate la curriculumul ucrainean, pentru programul afterschool, adresat copiilor care învață la distanță; tabere de vară; activități multiculturale și evenimente comunitare; programe de formare a pedagogilor și psihologilor care activează în Digital Hub; sprijin psihologic și psihopedagogic pentru fetele și băieții refugiați etc. De asemenea, proiectul va oferi suport autorităților locale și școlilor beneficiare în ceea ce privește dezvoltarea și implementarea politicilor instituționale, cu accent pe incluziunea de gen și protecția copilului; organizarea de cursuri pentru reprezentanții instituțiilor locale vizând politicile educaționale și sociale; dezvoltarea și implementarea unui mecanism de monitorizare a progresului academic al copiilor refugiați; desfășurarea de sesiuni de informare și elaborarea de materiale informative pentru părinții refugiați etc.

Una dintre activitățile importante aflate în desfășurare este încheierea acordurilor de parteneriat cu reprezentanții celor șapte autorități publice locale din Chișinău, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Comrat, Vulcănești și Ceadâr-Lunga.

Proiectul ”Împuternicirea fetelor și băieților refugiați din Ucraina printr-o educație incluzivă și empatică în Republica Moldova” este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Fundației pentru Copii ”Pestalozzi” din Elveția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *