Sesiuni de mediere a conflictelor pentru părinții elevilor de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”

În perioada 22 ianuarie – 12 februarie curent, Centrul Educațional PRO DIDACTICA a desfășurat o serie de activități dedicate părinților elevilor de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” cu genericul „Medierea pentru părinți: comunicare constructivă și prevenirea, soluționarea conflictelor. Simularea negocierii conflictelor în mediul familial”.

Sesiunile au avut drept scop dezvoltarea competențelor de gestionare constructivă a conflictelor și promovarea medierii ca instrument eficient de comunicare și de soluționare a divergențelor.

Pe parcursul instruirii, au fost abordate următoarele subiecte esențiale:

  • cauzele și efectele conflictelor în familie și în instituțiile de învățământ etc.;
  • tipologiile conflictelor școlare și familiale, impactul și etapele acestora;
  • medierea în școală: limitele și beneficiile acesteia;
  • principiile procesului de mediere:
  • diferența dintre mediere, negociere, disciplinare, consiliere și conflict;
  • rolurile mediatorului.

Formatoarele Elena Creangă și Svetlana Șișcanu au facilitat instruirea într-o manieră dinamică și interactivă, încurajând implicarea activă și schimbul de experiență între participanți. Părinții au manifestat un interes sporit pentru temele discutate, apreciind relevanța și valoarea practică a informațiilor prezentate.

Impactul activității constă în consolidarea competențelor părinților de a preveni și a gestiona conflictele prin dialog, empatie și cooperare, contribuind astfel la menținerea unor relații pozitive în familie, precum și în a promova medierea în instituțiile de învățământ, pentru a susține un climat educațional sigur și incluziv și a sprijini dezvoltarea unei culturi a păcii în comunitatea școlară.

Activitatea a demonstrat că participarea părinților la formări privind medierea conflictelor reprezintă un pas important în prevenirea tensiunilor în familie și în școală. Prin dialog și cooperare, conflictele pot deveni oportunități de învățare și dezvoltare.

Activitatea a fost realizată în cadrul inițiativei „Medierea ca metodă de soluționare a conflictelor școlare”, parte a proiectului „Parteneriatul UE-PNUD privind medierea internă pentru prevenirea conflictelor și consolidarea păcii”, implementat de PNUD și finanțat de Uniunea Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *