Parteneriat de perspectivă cu Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău)

Pestalozzi-EIC

Marți, 14 decembrie, echipa de implementare a proiectului ”Promovarea și dezvoltarea educației interculturale (EIC) în formarea inițială a cadrelor didactice” de la CE PRO DIDACTICA a realizat ultima vizită de monitorizare din acest semestru, la Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău). Astfel, inițiativa, sprijinită de Fundația pentru Copii ”Pestalozzi” din Elveția și implementată în colaborare cu CE PRO DIDACTICA, va contribui la optimizarea educației interculturale și de gen a viitorilor educatori de grădiniță, învățători și profesori filologi, geografi etc.

Dl rector dr. prof. univ. Eduard Coropceanu a salutat ideea proiectului și a apreciat ca foarte utile activitățile propuse, cu impact asupra studenților și a cadrelor didactice. Dna Valentina Mîslițchi, coordonatoare a proiectului la nivel de instituție, a reușit să mobilizeze un număr mare de colegi interesați de domeniul dat, dar și să pregătească împreună cu ei conceptul și structura viitoarelor lucrări ce vor fi elaborate și editate în proiect. Este vorba de Curriculumul pedagogic de Educație interculturală, Notele de curs, Ghidul metodologic și Îndrumarul pentru practica pedagogică de valorificare a EIC și a dimensiunii de gen.

Sala pentru viitorul Centru Didactic de Resurse în EIC este pregătită conform standardelor europene, iar materialele sunt în curs de livrare. Inaugurarea Centrului este planificată pentru începutul semestrului 2 din acest an de studii, iar activitățile de educație interculturală din universitate vor aduna beneficiari diverși din contexte multiculturale specifice inclusiv zonei de Est a Republicii Moldova.