Spațiul Sigur din Criuleni: ”Pro comunicare nonviolentă”

Un grup de 11 refugiate cu vârste de peste 25 de ani a participat la o nouă sesiune de informare organizată de Spațiul Sigur pentru femei și fete din Criuleni, în cadrul componentei ”Deprinderi de viață” a proiectului „Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate”. Activitatea și-a propus drept obiectiv consolidarea rolului adultului ca model de echilibru emoțional, prin oferirea unor instrumente practice de comunicare nonviolentă. Agenda acesteia a vizat dezvoltarea unor abilități esențiale: autoreglarea emoțională, analiza nevoilor proprii, comunicarea asertivă și ascultarea empatică.

 „Simt, sunt conștient, aleg cum să acționez” – aceasta a fost ideea principală a demersului, transmisă prin conținutul prezentat de facilitator și exercițiile propuse spre realizare („Jurnalul meu emoțional”, „Oglinda emoțională”, „Ce mesaj transmit?” etc.). Participantele au învățat să își observe propriile stări și reacții, să le analizeze și să le gestioneze. Ele au explorat modul în care emoțiile pe care le trăiesc influențează starea de bine a celorlalți: copii, parteneri de viață, prieteni, colegi de serviciu.

Elementul central al discuțiilor l-a constituit comunicarea nonviolentă, un instrument care transformă dezacordurile și conflictele în oportunități, reducând barierele dintre oameni și aducând mai multă înțelegere în familie și în comunitate.
Activitatea, caracterizată prin implicare maximă și deschidere, a demonstrat că alfabetizarea emoțională trebuie să fie parte a formării persoanei la toate vârstele, iar comunicarea nonviolentă poate deveni un stil de viață.

Sesiunea face parte din seria de acțiuni menite să sprijine dezvoltarea personală a adulților și să promoveze o cultură a respectului reciproc și a inteligenței emoționale, în familie și în societate.

Proiectul „Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate” este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *