Un alt program de formare în managementul proiectelor încheiat cu succes

În perioada 23, 25 și 29 aprilie 2024, Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, a desfășurat programul de formare ”Managementul proiectelor de Intervenție educațională”. Organizat pentru funcționari ai DGETS − șefi de direcții și secții, specialiști principali și specialiști superiori, ingineri programatori etc., acesta a avut drept scop abilitarea profesională inițială în scrierea propunerilor de proiecte, în implementarea, monitorizarea și evaluarea rezultatelor înregistrate.

Formatoarea Viorica GORAȘ-POSTICĂ a inclus în agenda celor trei zile de sesiuni aspecte solicitate de participanți, relevante pentru inițierea în domeniu, pentru formarea și dezvoltarea competențelor necesare managementului proiectelor. De o manieră interactivă și într-un context propice unui schimb benefic de bune practici, cei 20 de participanți au fost familiarizați cu elementele de bază ale unui proiect, cu cei 10 pași în elaborarea unui proiect educațional și caracteristicile unui proiect de succes, cu etapele alcătuirii planului de activități ale proiectului și a bugetului, cu greșelile comise la formularea problemelor şi posibilele corectări.

Sarcinile propuse spre realizare au vizat descrierea situației existente și a problemei, a scopului și a obiectivelor, precum și a celorlalte componente ale proiectului. Activitatea de follow-up și certificare, care a avut loc astăzi, 24 mai, s-a axat pe prezentarea de către cursanți a produselor materializate în documente de proiect, care au fost recent aplicate sau care urmează a fi implementate la nivel municipal și raional. Această ultimă secvență de instruire a pus accentul pe evaluarea rezultatelor obținute în baza competențelor formate, pe un schimb valoros de exerciții și experiențe referitoare la corectitudinea fiecărui element structural din cererea de finanțare, pe căutarea unor resurse de finanțare și parteneri de dezvoltare deschiși și generoși.

Pe parcursul programului de formare, participanții au demonstrat un interes vădit pentru domeniu, conștientizând importanța extinderii practicilor de scriere și implementare a proiectelor de intervenție educațională, care vin în sprijinul soluționării unor probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ din municipiul Chișinău, dar și din întreaga țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *