ANUNŢ PENTRU PROFESORII LA DISCIPLINELE BIOLOGIE ŞI EDUCAŢIE CIVICĂ
Invităm cadrele didactice la disciplinele biologie şi educaţie civică, doritori să se alăture echipei de formatori ai Centrului Educaţional PRO DIDACTICA, să depună dosarul (CV-ul şi scrisoare de motivare) pentru a participa la un program de formare de 3 zile în domeniul educaţiei pentru sănătatea reproductivă a tinerilor, care avea loc indicativ în perioada 10-12 aprilie 2018. Cadrele didactice care vor fi instruite, vor avea posibilitatea de a participa în calitate de formatori pentru alte cadre didactice şi în procesul de pilotare/implementare a cursului opţional „Educaţia pentru Sănătate”.
Programul de formare se va desfăşura în cadrul proiectului „Promovarea educației pentru sănătate a tinerilor”, implementat de CE PRO DIDACTICA, începând cu luna martie 2018, cu sprijinul Agenţiei ONU pentru drepturile şi sănătatea reproductivă. Scopul proiectului este de a creşte nivelul de cunoştinţe ale adolescenților (10-19 ani) despre sănătatea lor și de a-i abilita să solicite predarea în școli a educaţiei pentru sănătate adecvată vârstei și sensibilă la mediul cultural, inclusiv sănătatea reproducerii, drepturile omului și prevenirea violenței bazate pe gen. Activităţile proiectului vor include revizuirea programului de învăţământ la disciplina opţională „Educaţie pentru sănătate”, formarea cadrelor didactice la disciplina respectivă din 5 raioane-ţintă, precum şi alte activităţi de mobilizare comunitară.
Termenul limită de depunere a dosarului este 30 martie 2018 la adresa odraguta@prodidactica.md.