Finanţator: Fundaţia pentru copii Pestalozzi, Elveția
Perioada de implementare: iunie  2018 – decembrie  2020

Proiectul Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale (EIC) în formarea iniţială a cadrelor didactice va aborda problemele cu care se confruntă studenții, viitori profesori, din 3 universități  –  de management al claselor multiculturale, cu elevi, care provin din diferite regiuni culturale, geografice și lingvistice, dar și de didactică particulară a subiectelor cu tematică multi-, interculturală. În prezent, există atât necesitatea, cât și dorința, deschiderea instituțiilor de învățământ superior de a iniția/dezvolta un curs universitar (obligatoriu sau la alegere) în domeniul educației interculturale, în vederea abilitării tinerilor pentru aprecierea diversității, a îmbunătăţirii și valorificării avantajelor comunicării interculturale.

Scopul proiectului: Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților profesionale de EIC a viitoarelor cadre didactice, în vederea sprijinirii dezvoltării competențelor interculturale a copiilor și a tinerilor.

Obiective specifice:

  • Elaborarea curriculumului şi a materialelor didactice privind educaţia interculturală în formarea iniţială a cadrelor didactice;
  • Dezvoltarea competenţelor profesionale de educaţie interculturală a cadrelor didactice universitare.

Beneficiarii proiectului: managerii și cadrele didactice universitare, viitorii profesori din 3 universități pedagogice, inclusiv de la 3 facultăți de pedagogie, filologie și istorie/educaţie civică și circa 3000 de elevi, care vor beneficia de această inițiativă, chiar dacă, la etapa inițială, nu vor fi implicați direct în proiect.

Activităţi şi rezultate:

  • Evaluarea necesităţilor instituţiilor beneficiare privind elaborarea curriculumului şi a programelor de instruire a cadrelor didactice universitare;
  • Organizarea programului de formare a cadrelor didactice universitare privind EIC;
  • Elaborarea curriculum-ului universitar privind EIC;
  • Elaborarea unui ghid metodologic pentru profesorii universitari la EIC;
  • Organizarea unei vizite de studiu pentru conceptorii de curriculum (la Institutul Intercultural din Timișoara, România);
  • Crearea unor Centre de resurse de EIC pentru cadrele didactice universitare și viitorii profesori în 3 universități din Republica Moldova;
  • Desfășurarea unor activități de promovare a EIC în mediul universitar și preuniversitar;
  • Desfăşurarea unor mese  rotunde, ateliere și întâlniri sistematice pentru promovarea EIC etc.

Impactul aşteptat va viza includerea/implementarea competenţei interculturale în planul universitar de învățământ și,  în perspectivă, pe termen lung, la creșterea nivelului de toleranță și non-discriminare în rândul copiilor și tinerilor, care reprezintă diferite grupuri etnice, religioase, lingvistice.

Coordonator proiect: Cristina BUJAC

DETALII AICI