ȘCOALA PROFESIONALĂ DIN BUBUIECI LA PRIMUL SĂU PROGRAM DE FORMARE CONTINUĂ

devram_15.12

Astăzi, 2 aprilie 2021, cu sprijinul proiectului Uniunii Europene ”DevRAM”, Partea I,  Școala Profesională din Bubuieci lansează primul său curs de formare continuă. Pus la dispoziția celor interesați de creștere profesională și personală, cursul ”Bucătăria vegană și vegetariană” este integrat în procesul de pregătire la specialitatea ”Bucătar” și are la bază curriculumul elaborat în cadrul componentei ”Dezvoltarea, lansarea și implementarea proiectelor de creare a sistemului de formare continuă (CVET)” a proiectului.

 Instruirea va fi realizată de cadre didactice din instituție participante la programul de formare de formatori ”DevRAM”, Partea I, facilitat de nutriționista Tamara Șchiopu, o consecventă promotoare a bucătăriei vegane și vegetariene și a unui stil de viață sănătos, autoare a câtorva cărți de rețete vegetariene.

 În următoarele 3 luni, cei dintâi beneficiari, 7 la număr, vor lua cunoștință sau își vor aprofunda cunoștințele legate de nutriția generală, vegetariană și vegană, de produsele benefice sănătății omului, inclusiv eco/naturale, de meniul vegan și vegetarian, de gama de rețete proprii acestei alimentații alternative. De asemenea, având parte de câteva masterclass-uri și exersând în cadrul atelierelor practice, ei își vor forma sau dezvolta competențe specifice domeniului.

AGENDA CURSULUI DE FORMARE CONTINUĂ poate fi accesată aici: http://prodidactica.md/wp-content/uploads/2021/04/Agenda-curs-CVET-BVV.pdf

Susţine educaţia agricolă!

Proiectul Uniunii Europene ”Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova” (DevRAM), Partea I. ”Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin integrarea acestuia în lanţurile valorice interne şi globale, în special a sectorului culturii de soia”, implementat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Centrul Educaţional PRO DIDACTICA şi Asociaţia Internaţională Donau Soja (Austria), îşi propune să contribuie la sporirea capacităţii de afirmare a sectorului pe piaţa internă şi externă, precum şi la fortificarea capacităţii instituţiilor din învăţământul profesional tehnic din domeniul agroalimentar şi completează componenta Moldovei în cadrul Parteneriatului Strategic organizat la nivel regional între CAD şi Donau Soja, care sprijină construirea unor lanţuri valorice durabile şi incluzive pentru soia ecologică şi nemodificată genetic în Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Moldova şi Ucraina.