Am dat start programelor de dezvoltare profesională a cadrelor didactice

Pe 4 ianuarie, s-a desfășurat primul webinar al cadrelor didactice din anul 2022 cu genericul ”Educație pentru echitate de gen și șanse egale”, facilitat de dna prof. V. GORAȘ-POSTICĂ. Beneficiarii programului de formare au fost 20 de profesori din IP Gimnaziul ”M. Sîrghi” din s. Cioburciu, raionul Ștefan Vodă, conduși de dna director D. ORLOV.

Am fost plăcut surprinși să facem cunoștință și să lucrăm cu o echipă profesorală de calitate, motivată pentru formarea continuă, în general, și pentru a se aprofunda în conținuturile și metodica educației pentru egalitate de gen. Astfel, s-au dezbătut ideile de bază transmise de multiple documente internaționale și naționale în domeniu, inclusiv de Strategia UNESCO 2021-2025 a egalității de gen în și prin educație. De asemenea, s-au parcurs de manieră analitică conținuturile din Auxiliarul didactic pentru profesori și elevi ”Educație pentru echitate de gen și șanse egale”, autori: L. HANDRABURA și V. GORAȘ-POSTICĂ, care poate fi utilizat ca suport pentru disciplina opțională cu același titlu, dar și pentru alte activități didactice la temă. Alte resurse educaționale deschise în problematica respectivă se pot găsi pe: https://drive.google.com/drive/folders/1-WYWhVskIPIPFkKlqRtStaIBmdiEDCfv

În final, participanții au apreciat ca foarte importante achizițiile pedagogice de la webinar și au împărtășit mai multe posibilități de extindere a acestora, dar și de valorificare în sala de clasă și în parteneriatele cu părinții. Or, stereotipurile și prejudecățile adunate de veacuri nu se dezrădăcinează peste noapte, este nevoie de timp și de soluții educaționale diverse, adaptate la nevoile contextelor specifice.

EDUCAȚIE PENTRU ECHITATE DE GEN ȘI ȘANSE EGALE

Echitte-de-gen-227x300