COMUNICAT DE PRESĂ: EVENIMENT ONLINE DE LANSARE A PROIECTULUI „PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA EDUCAŢIEI INTERCULTURALE ÎN FORMAREA INIŢIALĂ A CADRELOR DIDACTICE”, FAZA A II-A
Astăzi, 31 martie, între orele 15.00 şi 17.00, echipa de proiect a CE PRO DIDACTICA, alături de universităţile partenere şi de reprezentanţii Fundaţiei pentru copii ”Pestalozzi” din Elveţia în Moldova, vor participa la o reuniune de lansare a fazei a II-a a proiectului ”Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale (EIC) în formarea iniţială a cadrelor didactice”. Iniţiativa se va implementa pe parcursul a 3 ani, până la finele lui 2023 şi va aborda problemele cu care se confruntă studenţii, viitori profesori, din 4 universităţi (licenţă) şi 3 universităţi (masterat) – de management al claselor multiculturale, cu elevi, care provin din diferite regiuni culturale, geografice şi lingvistice, dar şi de didactică particulară a subiectelor cu tematică multi- şi interculturală. Citește mai mult