CEA DE-A V-A ȘEDINȚĂ A CONSILIULUI CONSULTATIV AL PROIECTULUI ”DevRAM”

Devram-logo_page-0001 (1)

În baza Memorandumului de cooperare încheiat între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare, Asociaţia Internaţională Donau Soja (Austria) și Centrul Educațional PRO DIDACTICA, astăzi, 2 decembrie, 32 de membri ai Consiliului Consultativ al Proiectului Uniunii Europene ”Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova” (”DevRAM), Partea I. ”Creșterea competitivității sectorului agroalimentar prin integrarea acestuia în lanțurile valorice interne și globale, în special a sectorului culturii de soia” s-au întrunit în cea de-a V-a ședință.

Agenda evenimentului a inclus prezentări pe marginea progresului proiectului și a planului de acțiuni pentru perioada următoare. Reuniunile Consiliului Consultativ au drept scop diseminarea informațiilor despre realizările proiectului către părțile implicate, obținerea de feedback, actualizarea strategiei de intervenție.