Portofoliul – metodă eficientă de învățare și evaluare

Trainingul dedicat utilizării portofoliului şi proiectului în formarea competenţelor profesionale ale elevilor a debutat cu modulul ”Portofoliul – metodă eficientă de învăţare şi evaluare”. La activitatea desfășurată în perioada 6-8 februarie au participat 12 cursanţi din Centrele de excelenţă şi şcolile profesionale. Majoritatea au beneficiat anterior şi de alte module oferite în cadrul programului CONSEPT de către formatorii Centrului Educaţional PRO DIDACTICA.

Pentru debutul acestui program de formare a fost ales conceptul operaţional şi curricular de portofoliu, deoarece piese disparate din componenţa lui fac parte din activitatea cotidiană de predare-învăţare-evaluare la şcolile profesionale, iar obiectivul nostru este să ajutăm cursanţii în a-şi contura viziunea asupra unui produs evaluabil ordonat, organizat şi util nu doar elevului de azi, ci şi profesionistului de mâine. Conţinutul trainingului a vizat: Formarea comunităţii dinamice de instruire; Abordarea problemei portofoliului ca metodă şi instrument de evaluare; Tipuri de portofolii; Argumentarea necesității aplicării portofoliului în formarea profesională; Structura portofoliului; Piesele de portofoliu versus instruirea modulară; Portofoliul (de curs sau modul) al profesorului; Strategii de evaluare a portofoliului; Referențialul de evaluare pentru portofoliu/pentru produse din portofoliu; Soluționarea problemelor complexe de evaluare a portofoliului.

În acest modul, s-a elaborat o platformă comună în raport cu care s-ar putea iniţia atât dezbateri şi discuţii constructive, cât şi se poate examina amplitudinea alternativelor acceptabile în raport cu tipologia portofoliilor, procedura de acumulare şi cea de evaluare. În final, cursanţii au apreciat atmosfera şi condiţiile de lucru; noutatea informaţiei; actualizarea metodelor şi tehnicilor; exersarea unor tehnici noi; orientarea spre nevoile cursanţilor, iar impactul cel mai sesizabil va fi certitudinea în activitatea didactică.

Proiectul CONSEPT 5 este implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED), în parteneriat cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Fundației „Liechtenstein Development Service” (LED).