Programul „Formarea continuă a formatorilor”
Centrul Educațional PRO DIDACTICA a desfășurat, în perioada 13-28 mai curent, o nouă ediție a programului acreditat de ANACEC „Formarea continuă a formatorilor”. Facilitată în regim sincron de formatoarele Elena Creangă și Ina Morari, aceasta a reunit 20 cadre didactice și manageriale din învățământul general, precum și specialiști ai agențiilor și structurilor teritoriale de asigurare socială.
Cursul este conceput pentru a transforma specialiștii din sălile de clasă în formatori de succes pentru adulți, dezvoltând competențele necesare proiectării, organizării și desfășurării unui demers educațional construit pe fundamentele pedagogice și psihologice ale andragogiei. Astfel, conținuturile abordate le-au permis cursanților:
- să conștientizeze importanța rolului de formator în educația adulților;
- să înțeleagă procesele și fenomenele specifice domeniului;
- să cunoască particularitățile învățării la această vârstă;
- să însușească instrumente de planificare și realizare eficientă a activităților, de organizare grafică a informației pentru o transmitere mai clară a mesajului;
- să stăpânească tehnologii moderne, metode și tehnici interactive de dezvoltare a gândirii critice etc.
Instruirea a pus un accent special pe implicarea activă. După finalizarea modulelor, ca sarcină de evaluare pentru sesiunea de follow-up, cursanții au avut de elaborat individual proiectul un curs pentru adulți axat pe dezvoltarea unor competențe profesionale concrete, prezentând o secvență didactică construită în baza cadrului ERRE (Evocare, Realizare a sensului, Reflecție, Extindere).





