MISIUNEA NOASTRĂ

Centrul Educațional PRO DIDACTICA are drept scop promovarea principiilor unei societăți deschise, prin sprijinirea persoanelor și organizațiilor interesate de învățare și dezvoltare continuă, pentru a le facilita afirmarea personală, profesională, culturală, socială și o mai bună integrare într-o societate democratică, aflată în continuă schimbare.

Pentru aceasta, Centrul oferă, programe calitative de informare, instruire și consultanță, axate pe formarea abilităților de învățare pe parcursul întregii vieții, dar și programe specifice, destinate copiilor și tinerilor, promovând valorile societății cunoașterii, asigurând, astfel, participare și șanse egale pentru toți, dar și suport sustenabil în procesul de integrare europeană prin educație.

VIZIUNEA NOASTRĂ

Centrul Educațional PRO DIDACTICA este un centru multifuncțional de excelență și inovație, apreciat în Republica Moldova și peste hotare pentru aportul la realizarea unei educații de calitate. PRO DIDACTICA oferă servicii performante și asigură șanse egale tuturor persoanelor, inclusiv copiilor și tinerilor, dar și organizațiilor interesate de învățare pe tot parcursul vieții, în baza unor demersuri și suporturi educaționale relevante pentru dezvoltare personală, profesională și instituțională sustenabilă.