ÎNVĂŢĂTORII DE PE AMBELE MALURI ALE NISTRULUI CONTINUĂ SĂ ÎNVEŢE CUM SĂ EDUCE MAI EFICIENT ”CULTURA BUNEI VECINĂTĂŢI”

BSTrust

În data de 29-30 august curent, la CE PRO DIDACTICA, în cadrul proiectului EDUCAŢIE CIVICĂ PENTRU BUNA ÎNŢELEGERE PE AMBELE MALURI ALE NISTRULUI, implementat pe tot teritoriul Republicii Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, învăţătorii s-au întrunit la un seminar metodic interactiv cu genericul proiectului nominalizat mai sus. Activitatea s-a produs graţie unei iniţiative, care are ca scop îmbunătăţirea relaţiilor şi instituirea păcii pe termen lung în Republica Moldova, inclusiv cu regiunile Transnistria şi Găgăuzia, prin introducerea unei discipline opţionale opţionale interculturale „Cultura bunei vecinătăţi”, al treilea an consecutiv, anul acesta fiind propusă pentru clasa a III-a, cu sprijinul financiar al BST (The Black Sea Trust for Regional Cooperation).

Citește mai mult

PRIMUL PROGRAM DE FORMARE PENTRU PROFESORII INTERESAȚI DE PREDAREA DISCIPLINEI OPȚIONALE ”EDUCAȚIE PENTRU ECHITATE DE GEN ȘI ȘANSE EGALE”

În perioada 24-26 august curent, Centrul Educațional PRO DIDACTICA a organizat primul program de formare în cadrul proiectului Educație de gen pentru prevenirea și combaterea discriminării, implementat cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova.În cadrul activității au fost implicate 18 cadre didactice, inclusiv: 4 profesoare de istorie şi educaţia civică, 4 profesoare de limba română, 2 de biologie, una de geografie, 3 manageri, 5 psihologi şcolari.

Citește mai mult

CERTIFICAREA CADRELOR DIDACTICE ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ

Pe data de 19 august 2016, un grup de profesori din ţară, care predau în şcoli disciplina opţională „Integrare europeană pentru tine”, s-au întrunit la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, la un seminar metodic de evaluare şi certificare, în baza curriculumului actualizat „Intregrare europeană pentru tine”. Activitatea a avut loc în cadrul proiectului internaţional „Lecţii europene”, desfăşurat în parteneriat cu Centrul de Didactici Moderne din Vilnius (Lituania) şi cu Centrul „Şcoală-familie-societate” din Tbilisi (Georgia).

Citește mai mult