”eADMITERE” pentru învățământul profesional tehnic la etapa pretestării

shift-edu-2Una din componentele proiectului ShiftEdu ”Competențe digitale pentru angajare în economia modernă”, implementat de C.E. PRO DIDACTICA, cu sprijinul Agenției Austriece pentru Dezvoltare, este orientată spre sprijinirea modernizării și dezvoltării sistemului informațional de management în educație (SIME).

Inițiativa, desfășurată în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, are în vizor două module ”eAdmitere” și ”Registrul electronic” pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic.

Pe 1 iulie 2021, în contextul finalizării etapei de elaborare a ”eAdmitere” pentru învățământul profesional tehnic, a avut loc o ședință de lucru în cadrul căreia au fost prezentate funcționalitățile de bază ale modulului: depunerea și prelucrarea dosarului candidatului.

Autorii, angajați ai Companiei „Cristalion-Plus” S.A., au explicat echipelor celor 7 instituții de învățământ profesional tehnic beneficiare, inclusiv 6 școli-pilot ale proiectului ShiftEdu, modalitatea de aplicare a modulului. Peste două săptămâni, când începe admiterea, acesta va fi supus testării, în vederea îmbunătățirii și, ulterior, extinderii utilizării de către toate instituțiile ÎPT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *