Educație interculturală pentru părinții din Cucoara, Cahul

În data de 12 aprilie 2023, la grădinița de copii „ALBINUȚA” din satul CUCOARA, a fost organizată o activitate de sensibilizare a părinților privind educația interculturală. Scopul evenimentului a fost de a-i ajuta pe părinți să înțeleagă importanța competențelor interculturale și să învețe cum să le integreze în viața de zi cu zi a copiilor.

Evenimentul a fost deschis de către managerul grădiniței, dna Lidia CERNOV, care a prezentat o introducere despre interculturalitate și cum poate fi aceasta aplicată în viața cotidiană. După aceasta, s-a organizat jocul „Mingea fierbinte”, care a ajutat la spargerea gheții și la crearea unei atmosfere relaxante.
Educatoarele grădiniței, Nina BELEUȚĂ, Natalia OXANI, Cristina STRAISTĂ și Lilia ROȘCA au fost implicate în organizarea activităților, fiecare prezentând câte o temă specifică educației interculturale. Managerul grădiniței a continuat prin introducerea subiectului Educația în bază de gen, integrată în EIC, drepturile și protecția copilului. Apoi, s-au organizat mai multe activități practice, cum ar fi: tehnica „Bomboane colorate”, tehnica „Aisbergul”, lectura ghidată „Ariciul înțelept”, interculturalitatea mânuțelor bune, activitatea „Să mergem împreună” și marele plan de călătorie.

Activitățile au fost organizate în cadrul proiectului ”Promovarea și dezvoltarea educației interculturale (EIC) în formarea inițială a cadrelor didactice”, faza a 2-a, sprijinit de Fundația pentru Copii „Pestalozzi”, implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul. Facilitatorii i-au ajutat pe părinți să înțeleagă mai bine importanța unor elemente ale interculturalității precum competențe precum empatia, toleranța, acceptarea, deschiderea către noi culturi, dialogul intercultural etc.

Acestea au fost organizate într-un mod interactiv, astfel încât părinții să poată însuși mai bine, implicându-se în mod activ. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și reflecții. În general, activitatea de conștientizare a importanței subiectului „Educație Interculturală pentru părinți s-a soldat cu un feedback pozitiv din partea participanților. Grădinița de copii „ALBINUȚA” continuă să promoveze educația interculturală și să ajute la educația copiilor într-un mediu al diversității, deschis și tolerant.