O PREMIERĂ PENTRU UNIVERSITĂȚI: ORGANIZAREA ON-LINE A STAGIILOR DE PRACTICĂ. STUDIU DE CAZ PRIVIND IMPLEMENTAREA EDUCAȚIEI INTERCULTURALE LA USM

Pestalozzi-EIC

La efectuarea stagiului de practică pedagogică au fost admise studentele anului IV, specialitatea Pedagogia învățământului primar și limba engleză, Facultatea Psihologie, Științele Educației, Sociologie și Asistență Socială, USM, care au realizat obiectivele disciplinelor de studii ce asigură pregătirea teoretică pentru desfășurarea activităților practice în contextul educației interculturale (EIC). 

În cadrul instructajului studenții au fost informați despre obiectivele stagiului de practic, în general și privind dimensiunea EIC, în special, despre portofoliul studentului, precum și despre modalitățile de rezolvare a unor situații de problemă care pot apărea pe parcursul practicii.

În perioada de carantină, mentorul Ludmila DARII a asistat la ore/activități educaționale on-line, a consultat/ghidat studenții, a monitorizat demersul practicii pedagogice etc. – asistarea la lecţiile colegilor, desfășurarea orelor; realizarea activităților extracurriculare; analiza activităţilor instructiv-educative, dialogul reflexiv etc. Astfel,  per ansamblu, s-au elaborat peste 20 de proiecte didactice la disciplinele din ciclul primar, inclusiv proiecte didactice la lecțiile cu tematică interculturală (vezi ANEXA); au desfășurat câte 2 lecții on-line la unele discipline din ciclul primar cu aspecte EIC (limba română; matematica; științe; educația plastică/tehnologică și educația fizică); au activat în calitate de diriginți și au realizat activitățile extracurriculare cu referire la educația interculturală bazându-se pe promovarea toleranței, a valorilor naționale, a tradițiilor și obiceiurilor, demonstrând deschidere față de culturi și valori diferite în mediul educațional etc.

Pe parcursul practicii, studenții au reușit să aplice diverse metode de predare, atât clasice, cât și moderne/interactive; au lucrat prin intermediul aplicației: Skype și pe platforma moodle.usm.md, chiar dacă au constatat că le-a luat ceva timp să se obișnuiască cu ele; au construit demersuri didactice bazate pe adaptarea strategiilor didactice adecvate conţinuturilor şi finalităţilor EIC; au creat şi au folosit la orele on-line materialele didactice necesare pentru predarea unei lecţii/unui sistem de lecţii în contextul EIC; au folosit resurse didactice variate; au utilizat exemple relevante care stimulează gândirea critică. Toți stagiari au făcut  și înregistrări audio/video.

Stagiul de practică a decurs în ritm optim, fără conflicte, studenții au avut o atitudine pozitivă față de activitățile desfășurate, au fost cooperanți, au dat dovadă de inițiativă, spirit organizatoric, au demonstrat atitudine corectă și responsabilă, comportament etic și empatic în comunicarea on-line cu elevii, s-au împrietenit cu ei.

Pe durata practicii pedagogice, stagiarii au întocmit un portofoliu, conform cerințelor din Curriculumul de la Practica Pedagogică, portofoliul fiind prezentat la final metodistului.

Monitorizarea și evaluarea curentă a stagiilor de practică au demonstrat că studenții-pedagogi manifestă nivel sporit de conștientizare a importanței educației interculturale, axate pe respect reciproc, acceptare și deschidere față de alte culturi.

Pe data de 8 mai, a fost organizată conferința de totalizare a rezultatelor practicii pedagogice on-line cu genericul: Educarea și formarea viitorilor învățători la clasele primare, în cadrul căreia au fost prezentate rapoarte de sinteză. Din cele relatate, reiese că viitorii pedagogi trebuie pregătiți pentru a face față în mod creator unor situații pedagogice pe cât complexe, pe atât de schimbătoare. Ei sunt factorii cei mai importanți ai inovării practicilor educative și ai succesului școlar.

Consemnează:  Ludmila Darii dr., conf. univ. și Viorica Goraș-Postică, dr. hab. conf. univ.