Proiectul „Inițiativa de sprijinire a refugiaților”: Cu viața în față… (Spațiul Sigur al Centrului Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din Chișinău: studii de caz)

Din martie 2022 până în prezent, tot sunt întrebată: De ce vă implicați atât de profund? De ce vă interesați de soarta fiecăruia dintre ei? Sunt maturi, se descurcă și singuri…
Da, sunt maturi. Dar fiecare a avut o poveste de succes, fiecare a avut planuri pentru viitor și fiecare și-a dorit un alt destin, nu unul frânt la 24 februarie 2022. I-am cunoscut în perioade diferite, dar în același mod: ne-au pășit pragul, căutând un loc sigur pentru copiii lor. Și am reușit să-i ajutăm să se regăsească. În cadrul proiectului implementat în comun de UNFPA și C.E. PRO DIDACTICA s-au întâmplat multe lucruri frumoase. S-au întâmplat chiar minuni.

Ana Maximovici. Psihologă, art-terapeută, psihodiagnosticiană. Este mamă a doi copii: de 7 și de 2 ani. Timp de 9 luni, a participat la toate activitățile din cadrul proiectului organizate de Centru pentru mamele din Ucraina, a urmat cursul de bază de studiere a limbii române. La un moment dat, a spus că este dispusă să acorde asistență psihologică profesionistă refugiaților traumatizați de război, deoarece singură a trăit această stare, a parcurs toate etapele ei și știe cum să-și ajute compatrioatele. A depus dosarul și a obținut un loc de muncă. În prezent, acordă asistență psihologică nu doar refugiatelor din Ucraina, dar și beneficiarilor din Chișinău. Mai mult: în decembrie 2023, a fost formator de bază în cadrul seminarului municipal adresat managerilor instituțiilor de învățământ extrașcolar organizat de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei Chișinău.


Svetlana Ghițman. A venit în Chișinău cu 3 copii: doi − ai săi și unul al surorii. S-a pomenit, la 27 de ani, singură, într-un loc nou, fără suport. Venind la noi, a urmat cursurile de limba română, a participat la sesiunile de consiliere psihologică, a frecventat lecțiile de familiarizare cu cultura Moldovei. La solicitare, i-am facilitat înscrierea la cursuri de reorientare profesională. Acum își deschide propriul cabinet de manichiură.


Iulia Timanovskaia, Odesa, și Raisa Sakaliuk, Kiev. Ambele au studii pedagogice. Ambele au băieți adolescenți, care au venit la Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din Chișinău zilnic pentru a-și continua studiile la distanță în baza programei de învățământ din Ucraina. Cele două refugiate au beneficiat de întreg setul de servicii oferite de Centru. Ambele au depus dosarul pentru un concurs al UNICEF și acum sunt ambasadoarele acestei organizații în gestionarea crizei refugiaților.
Sunt doar patru nume din cca 70. Refugiate care au găsit în ele forță să fie un model de verticalitate, un model demn de urmat. De aceea, ori de câte ori sunt întrebată: De ce vă implicați atât de profund? Răspunsul este același: Pentru că merită!


Proiectul „Inițiativa de sprijinire a refugiaților” este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.