SHIFT EDU: PROGRAMUL DE MENTORAT LA ETAPA ”OBSERVĂRILOR ȘI A DIALOGULUI REFLEXIV”

shift-edu-2

Programul de formare a mentorilor, derulat în cadrul proiectului Shift Edu, își continuă activitatea. Acesta își propune să contribuie la dezvoltarea și consolidarea competențelor de mentorat ale persoanelor resursă/formatorilor TIC din învățământul profesional tehnic, în vederea sprijinirii profesorilor care nu dețin competențe digitale sau le dețin la nivelul de începător.

Pe data de 25 și 27 ianuarie curent, programul a desfășurat alte trei sesiuni, subiectele alese pentru runda respectivă de instruire fiind: ”Observarea ca instrument în procesul de mentorat”, ”Dialogul reflexiv” și ”Dificultăți, probleme și soluții în procesul de mentorare”.

Cei 27 de participanți, cadre manageriale și didactice din instituțiile-pilot ale proiectului, au învățat ce înseamnă să observi lucrurile, precum și să distingă între interpretarea și constatarea acestora; ce înseamnă un dialog reflexiv între mentor și persoana mentorată și cum trebuie el construit, care îi sunt componentele și în ce constă aportul fiecăreia la reușita acestui dialog. Conținutul adus în atenție a fost înțeles mai ușor grație unui ”joc de rol” realizat de Valentina Chicu și Serghei Lîsenco. Cei doi formatori, mentor și mentee în acest joc, au demonstrat un model de desfășurare a unui dialog reflexiv. Toți cei prezenți au asistat la o analiză profundă și deschisă a unei activități la care tocmai au luat parte, o discuție care a generat și soluții ce ar putea să îmbunătățească scenariul unei activități de acest gen.

Cele două zile de training au fost marcate de multă reflecție asupra conceptului de mentorat și a misiunii pe care o are un mentor, de mult exercițiu. Printre lecțiile învățate, participanții au menționat: contactul pe viu cu arta realizării unui ”dialog reflexiv”, înțelegerea hărții conceptuale a unei şedinţe de mentorat; importanța ”planificării” unui dialog, a formulării unor întrebări și concluzii corecte; alegerea de către mentor a strategiei potrivite în debrifarea activității mentee-ului, necesitatea cunoașterii stării emoţionale a acestuia; deschiderea spre o comunicare eficientă și, nu în ultimul rând, tendința de a progresa permanent și rolul automotivării în această călătorie.

Activitatea de follow-up  va avea loc pe data de 15 februarie. Până atunci, cursanții au de realizat o sesiune cu o coleg/un coleg care are nevoie de mentorat pentru dezvoltarea competențelor digitale, având la dispoziție un algoritm de acțiune bine structurat.

Rezultatele așteptate ale programului vizează pregătirea de mentori pentru: oferirea de consiliere și suport profesorilor care nu au competențe digitale sau dețin nivelul de începător; construirea și consolidarea unei relații armonioase cu persoana mentorată; aplicarea modelelor, a strategiilor, a instrumentelor de lucru care să asigure eficacitatea mentoratului și reușita relației de mentorat; încurajarea persoanei mentorate să utilizeze instrumentele TIC în procesul de predare-învățare-evaluare și formare continuă.