ANUNŢ CONCURS PENTRU CADRELE DIDACTICE INTERESATE DE PREDAREA UNEI NOI DISCIPLINE OPŢIONALE CU GENERICUL “RELAŢII ARMONIOASE ÎN FAMILIE”

Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii “La Strada”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Centrul Educaţional “PRO DIDACTICA” extinde perioada Concursului pentru completarea listei cadrelor didactice care vor implementa o nouă disciplină opţională “Relaţii armonioase în familie”, avizată de Consiliul Naţional pentru Curriculum. Scopul general al disciplinei constă în formarea competenţelor de a dezvolta relaţii armonioase şi durabile de cuplu, prin însuşirea de noi cunoştinţe, evaluarea propriei experienţe şi experimentarea modelelor noi de relaţionare, în situaţii simulate.

Citește mai mult

O NOUĂ VIZITĂ DE STUDIU ORGANIZATĂ DE CE PRO DIDACTICA PENTRU ECHIPA ANACIP ŞI EXPERŢII EVALUATORI

CE PRO DIDACTICA a organizat în perioada 23-27 mai, pentru angajaţii Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în învăţămîntul Profesional (ANACIP) şi evaluatorii externi ai instituţiilor de învăţămînt profesional tehnic, o vizită de studiu la Bucureşti, la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Preuniversitar. Această activitate s-a desfăşurat cu sprijinul Guvernului României şi al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, în cadrul componentei de asigurare a calităţii a proiectului ”Parteneriate pentru calitatea şi relevanţa învăţămîntului profesional tehnic în domeniul TIC din Republica Moldova”.

Citește mai mult

PROGRAM DE FORMARE PENTRU PROFESORII INTERESAŢI DE PREDAREA DISCIPLINEI OPŢIONALE ”EDUCAŢIE PENTRU ECHITATE DE GEN ŞI ŞANSE EGALE”

În cadrul proiectului Educaţie de gen pentru prevenirea şi combaterea discriminării, implementant de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova,  se anunţă înscrierea a 80 profesori interesaţi de predarea disciplinei opţionale Educaţie pentru echitate de gen şi şanse egale, la un program de formare gratis, de 3 zile, în baza curriculumului actiualizat şi a unui set de materiale didactice noi.

Seminarul cu elemente de training este programat pentru perioada august – octombrie şi va avea loc la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA (mun. Chişinău, str. Armenească 13), formatori: Viorica Goraş-Postică şi Loretta Handrabura.
Pentru participarea la concurs, fiecare profesor va prezenta un CV actualizat, o scrisoare de motivare, pe o pagină, în care va descrie raţiunile pentru care i-ar fi util un asemenea program. Experienţa de predare a acestui curs va fi o prioritate.
Dosarul se va expedia pe adresa: lnahaba@prodidactica.md,  pînă la 24 iunie curent.

Lilia NAHABA,
coordonator de proiect