PROGRAM DE INSTRUIRE DevRAM: STANDARDE DE CALIFICARE, SESIUNEA A TREIA

Astăzi, 27 februarie, a avut loc ultima sesiune din cadrul programului de instruire în vederea formării competenţelor de elaborare, revizuire şi validare a standardelor de calificare. Desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în cadrul proiectului Uniunii Europene DevRAM, Partea I, acesta s-a adresat cadrelor didactice din învăţământul profesional tehnic şi superior cu profil agroalimentar, precum şi reprezentanţilor sectorului de afaceri şi a fost facilitat de dr. Tatiana Gherştega (şef, Direcţia Cadrul Naţional al Calificărilor, MECC), prof. univ. dr. Petru Todos (expert naţional) şi Viorica Condruc (consultant principal, Direcţia Cadrul Naţional al Calificărilor, MECC).

Citește mai mult

PROGRAM DE INSTRUIRE DevRAM: STANDARDE DE CALIFICARE, SESIUNEA A DOUA

Programul de instruire în vederea formării competențelor de elaborare, revizuire și validare a standardelor de calificare, desfășurat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în cadrul proiectului Uniunii Europene DevRAM, Partea I, continuă.  Acesta se adresează cadrelor didactice din învățământul profesional tehnic și superior cu profil agroalimentar, dar și reprezentanților sectorului de afaceri și este facilitat de dr. Tatiana Gherștega (șef, Direcția Cadrul Național al Calificărilor, MECC), prof. univ. dr. Petru Todos (expert național) și Viorica Condruc (consultant principal, Direcția Cadrul Național al Calificărilor, MECC).

Citește mai mult

PROIECTUL SHIFT EDU: SPAŢIU DE ÎNVĂŢARE

Shiftedu

Integrarea TIC în demersul educaţional pune în prim plan necesitatea regândirii mediului de învăţare, a sălilor de studiu, amenajării şi dotării acestora corespunzător cerinţelor timpului. Clasele tradiţionale nu mai ”fac faţă”, ele se vor transformate, pentru că se transformă procesul de predare-învăţare, se transformă acţiunea profesor-elev: aceasta ia conturul unei ”benzi cu dublu sens”, în care elevul devine şi un autodidact, iar profesorul – îndrumător al învăţării.

Citește mai mult