UN STAGIU DE FORMARE ÎN DOMENIUL COMPETENŢELOR SECTORIALE

logo-Devram

În perioada 23-27 septembrie 2019, Tatiana Gherştega (şef, Direcţia cadrul naţional al calificărilor, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării),  Vera Chilari (consultant principal, Serviciul ştiinţă, educaţie şi extensiune rurală, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului) şi Daniela Preaşca (manager interimar proiect UE DevRAM, Centrul Educaţional PRO DIDACTICA), au participat la trainingul cu genericul Abordări sectoriale pentru dezvoltarea competenţelor, organizat de Centrul Internaţional de Instruire al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (International Training Center, ILO) din Torino, Italia.

Citește mai mult

TRAININGUL „SCRIEREA PROPUNERILOR DE PROIECTE” ÎN CADRUL PROIECTULUI DevRAM

logo-Devram

În perioada 1-3 octombrie curent, la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA, a avut loc un training cu genericul ”Scrierea propunerilor de proiecte”. Activitatea, desfăşurată în cadrul proiectului DevRAM, Partea I şi subscrisă obiectivului de consolidare a capacităţilor organizaţionale ale instituţiilor de învăţământ profesional tehnic (IÎPT), a întrunit cadre manageriale şi didactice din cele 7 instituţii-pilot: Centrul de Excelenţă în Horticultură şi Tehnologii Agricole din Ţaul, Colegiul Tehnic Agricol din Svetlâi, Colegiul Agroindustrial din Râşcani, Colegiul Agroindustrial din Ungheni, Şcoala Profesională din Bubuieci, Centrul de Excelenţă în  viticultură şi vinificaţie din Chişinău, Centrul de Excelenţă în Servicii şi Prelucrarea Alimentelor din Bălţi.

Citește mai mult

JURNALIȘTI DIN AUSTRIA ÎN VIZITĂ LA UNA DINTRE CELE MAI PRESTIGIOASE INSTITUȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL TEHNIC DIN REPUBLICA MOLDOVA

Centrul de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău  a primit în vizită, în data de 2 octombrie curent, o delegaţie de la Ministerul Afacerilor externe din Austria, un grup de jurnalişti austrieci, reprezentanţi ai Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, ai Asociaţiei Internaţionale Donau Soja (Austria), dar şi ai Centrului Educaţional PRO DIDACTICA, pentru a-i familiariza îndeaproape cu activitatea şi realizările acestei instituţii-pilot în proiectul Uniunii Europene DevRAM, Partea I”.

Citește mai mult