Formare pentru un management educațional de succes

Programul ”Managementul educațional”, acreditat de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare și coordonat de Lilia NAHABA, și-a convocat ieri, 15 noiembrie, cursanții pentru sesiunea de follow-up. Cele 25 cadre de conducere din învățământul general și-au prezentat tema de acasă: elaborarea, în baza necesităților instituțiilor în care activează, a unui obiectiv strategic, iar în baza lui – a unui obiectiv operațional și a acțiunilor pe care le implică realizarea acestuia. Lucrările au fost analizate de întreg grupul, colegii oferind un feedback constructiv.

Ediția 12 octombrie-15 noiembrie 2023 a programului complex de formare ”Managementul educațional”, desfășurată online, cu sesiuni sincron și asincron, a fost facilitată de Daniela VACARCIUC și Svetlana ȘIȘCANU.

Având drept obiectiv dezvoltarea competențelor manageriale indispensabile optimizării și modernizării activității instituțiilor din sistem, aceasta a abordat multiaspectual, teoretic și practic, domenii importante pentru orice cadru de conducere: ”Managementul calității”, ”Cultura organizațională”, ”Managementul schimbării”, ”Planificarea strategică”, ”Managementul implementării curriculumului școlar”, ”Managementul resurselor financiare”, ”Arta dirijării”.

PRO DIDACTICA 25. Management, leadership și dezvoltare organizațională

Experiența prolifică de 25 de ani confirmă rolul distinct al Centrului în promovarea calității educației și consolidarea continuă a capacităților actanților din sistem. Managementul, leadershipul și dezvoltarea organizațională sunt unele dintre cele mai apreciate domenii de expertiză PRO DIDACTICA. Acestea au fost dezvoltate și valorificate chiar de la începutul activității noastre, or, calitatea și eficiența managementului determină direct performanțele unei instituții de învățământ, iar directorii sunt cei care contribuie la stabilirea viziunii și lansarea schimbărilor pentru catalizarea inovației și sporirea relevanței studiilor. Managerii au un rol decisiv în ceea ce privește asigurarea calității în instituție și desfășurarea procesului educațional în condiții de eficiență maximă. Proiectele Autoevaluarea școlii, Pentru o mai bună responsabilizare și guvernare în școală, CONSEPT. Dezvoltare organizațională sunt doar câteva dintre inițiativele care au creat contexte pentru creștere organizațională și au asigurat mediul de învățare și de schimb de experiență necesar conducătorilor din sistem. Primele proiecte s-au axat pe dezvoltarea organizațională a instituțiilor din învățământul general, iar experiența acumulată a facilitat extinderea ariei de servicii și în alte subsectoare. Astfel, cu suportul partenerilor de dezvoltare, am lansat proiecte și programe pentru învățământul profesional tehnic care au adus o schimbare de viziune și de acțiune, cu impact la nivel de sistem, or, până la moment, de sprijinul Centrului au beneficiat direct, prin varia activități, peste 60% dintre școlile de la această treaptă.

Atât instituțiile din învățământul general, cât și cele din învățământul profesional tehnic au fost implicate într-un proces complex de transformare organizațională. Ghidate de către experți, ele au reușit în premieră să elaboreze planuri de dezvoltare strategică în baza unei autoevaluări obiective. Programele de formare destinate cadrelor manageriale, mentoratul profesionist oferit în actul de evaluare a necesităților de dezvoltare, planificare strategică, monitorizare etc., vizitele de studiu în țară și peste hotare au asigurat o schimbare pozitivă a instituțiilor, contribuind semnificativ la sporirea performanțelor și crearea unor comunități dinamice de învățare. Noțiunile de ”schimbare”, ”leadership”, ”management participativ”, ”echipă”, ”viziune”, ”cultură organizațională” au devenit indispensabile atât la nivel de comunicare organizațională, cât și în actul propriu-zis de conducere. Rezultatele proiectelor și produsele elaborate au fost valorificate și diseminate, așa încât de acestea să beneficieze toți cei interesați. Astfel, programul Management educațional, de 20 de credite, solicitat continuu de cadrele manageriale, a fost acreditat și face parte din oferta curentă de formare a Centrului. Pe site-ul www.prodidactica.md, la rubrica Biblioteca online, pot fi accesate materiale valoroase pentru cadrele de conducere, care oferă repere teoretice și sugestii metodologice referitoare la planificarea strategică și operațională, la managementul calității, la leadership educațional etc., dar și instrumente aplicative pentru varii contexte manageriale.

Creșterea autonomiei instituțiilor educaționale, descentralizarea și așteptările societății referitoare la rezultatele și performanțele școlii sunt doar câțiva factori care evidențiază necesitatea unor lideri și conducători vizionari. În acest sens, PRO DIDACTICA va continua să consolideze competențele profesionale ale managerilor și să ofere un suport adaptat nevoilor actualilor și potențialilor directori de instituții, așa încât aceștia să lanseze viziuni, să motiveze și să inspire, transformând progresiv școala, oamenii și societatea.

PRO DIDACTICA 25

Dragi colege și colegi,

în 2023, celebrăm 25 de ani de activitate prodigioasă, de inițiative organizaționale inedite și de parteneriate inspiraționale și durabile. Oamenii PRO DIDACTICII au reușit să creeze valori autentice, aducând în sistem noutăți educaționale și practici de succes,  care s-au pliat pe necesitățile profesorului și ale școlii, transformând temerile în oportunități. Miile de profesori și manageri formați, sutele de materiale și instrumente didactice elaborate au contribuit în mod direct  la îmbunătățirea prestației pedagogice și, implicit, la sporirea calității educației.

În acest sfert de secol, inovațiile promovate de PRO DIDACTICA, cu suportul partenerilor de dezvoltare, s-au instituționalizat și au catalizat procese importante de schimbare în sistem, atât la nivel de conținut, cât și metodologic, iar rețelele de instituții și profesioniști în domeniu, edificate în cadrul numeroaselor proiecte, au devenit platforme recunoscute de diseminare a experiențelor profesionale și organizaționale.

Și dacă ar fi să prezentăm PRO DIDATICA în cifre, tabloul  care se conturează este unul sugestiv, titlul de centru multifuncțional de excelență și inovație fiind cucerit prin angajament asumat și dedicație:

  • peste 140 de proiecte educaționale implementate;
  • peste 400 de parteneriate locale, naționale și internaționale orientate spre reformarea/îmbunătățirea învățământului general și profesional tehnic consolidate;
  • peste 400 de programe de formare complexe și tematice/de scurtă durată, inclusiv acreditate de ANACEC, desfășurate;
  • circa 45000 de profesori și manageri din învățământul general și profesional tehnic certificați;
  • circa 300 de formatori abilitați;
  • peste 350  de ședințe ale Clubului Paideia și ale Clubului Formatorilor, pe subiecte de maximă actualitate și necesitate profesională, organizate;
  • peste 180 de ghiduri și suporturi didactice adaptate nevoilor curente de formare elaborate;
  • 140 de numere ale revistei de teorie și practică educațională Didactica Pro… editate;
  • multiple inițiative extrapolate la contextele educaționale de la noi;
  • sute de comunități de învățare, dinamice și flexibile, create și orientate spre abordarea holistică a școlii.

În acest context, astăzi, 6 noiembrie, lansăm campania online PRO DIDACTICA 25, pe parcursul căreia vom trece în revistă principalele domenii de expertiză ale Centrului, care au  marcat sistemul educațional și care rămân a fi valoroase pentru viitor, având în vedere exigențele educaționale actuale.
La mulți ani, PRO DIDACTICA!

Dr. Rima BEZEDE, directoare executivă C. E. PRO DIDACTICA