Spațiul Sigur al Centrului Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din Chișinău

Cel de-al treilea Spațiu Sigur pentru Adolescenți inaugurat în mun. Chișinău de Centrul Educațional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), în cadrul Inițiativei de sprijinire a refugiaților, ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova, își are sediul în Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din Chișinău (COTN).
Spațiul Sigur își propune să contribuie la recuperarea și integrarea psihosocială a refugiaților din Ucraina – copii, adolescenți, tineri, femei și vârstnici, precum și la dezvoltarea personală a tuturor celor interesați de oferta sa de servicii.
Programul Spațiului Sigur a fost elaborat în funcție de nevoile, interesele și vârsta grupului-țintă, având în vedere direcțiile strategice ale Inițiativei de sprijinire a refugiaților: dezvoltarea deprinderilor de viață și acces la educație pentru sănătate, prevenirea violenței în bază de gen, edificarea rezilienței emoționale, referirea la servicii de sănătate reproductivă, promovarea bunăstării psihosociale și a incluziunii sociale.
Fiecare dintre activitățile planificate are loc de 2 ori pe săptămână și durează 1 oră și jumătate:
– Mod sănătos de viață;
– Educație digitală; 
– Limba română;
– Artă teatrală;
– Plastică și pantomimă; 
– Artă aplicată;
– Artă fotografică;
– Activități sportive.
Fiind o instituție de învățământ extrașcolar, având o bogată experiență în furnizarea de servicii educaționale copiilor și tinerilor în domeniile horticultură, floricultură, apicultură și plante medicinale, floristică și lucru cu materiale naturale, design de landșafturi, zoologie și ecologie, COTN a inclus în grilă și o activitate ”de profil” – Grădinărit, axată pe cultivarea și îngrijirea florilor, a legumelor și a pomilor fructiferi pe lotul experimental propriu.
Toți cei care trec pragul Spațiului Sigur beneficiază de ședințe gratuite de consiliere psihologică, individuală și de grup, precum și de ședințe de informare privind sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente domeniului, planificarea familială și metodele moderne de contracepție, prevenirea infectării cu HIV și cu alte boli cu transmitere sexuală, cultivarea unui comportament de solicitare a îngrijirilor medicale și de protejare a propriei sănătăți etc.
Participanții la activități, al căror număr variază de la 8 la18 persoane, se implică cu interes în învățare, realizarea sarcinilor, discuții.
Spațiul Sigur a fost dotat cu mobilier, calculatoare, televizor Smart, echipament sportiv, jocuri de masă, articole de papetărie, o bibliotecă cu 250 de volume, pentru desfășurarea de activități de dezvoltare a deprindrilor de viață, de consiliere de specialitate, de învățare (inclusiv la distanță), de socializare și de petrecere a timpului liber, într-un cadru prietenos, lipsit de riscul discriminării și de orice formă de violență.

Mereu de actualitate: inteligența emoțională

Seria de instruiri desfășurate de Centrul Educațional PRO DIDACTICA în cadrul proiectului Platforma EDUCAȚIE al programului Uniunii Europene Măsuri de promovare a încrederii, implementat de PNUD Moldova, continuă.

Activitatea de astăzi, 27 octombrie, a adunat multă lume din mediul educațional de pe ambele maluri ale Nistrului, dar și din România, circa 85 de cadre manageriale și didactice. Acest număr impresionant de participanți se datorează interesului pentru subiectul pus în discuție – Dezvoltarea inteligenței emoționale: cheia succesului, dar și faptului că, elevii fiind în vacanța de toamnă, pedagogii se pot ocupa de propria creștere, profesională și personală.

 Astfel, trainingul, realizat online, sincron, cu două grupe de cursanți, și-a propus câteva obiective: cunoașterea  domeniilor inteligenței emoționale, a impactului acesteia asupra relațiilor interpersonale; dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor; stabilirea propriei scale de maturitate emoțională; însușirea tehnicilor de dezvoltare a inteligenței emoționale.

Ghidați  de Svetlana Șișcanu și Alesea Frunze, participanții au trecut în revistă acest element esențial al organizării și reglării vieții sociale, profesionale și personale pe nume emoție, tipurile și rolurile emoțiilor – pozitive și negative; răspunsurile/reacțiile pe care le determină ele. O secvență aparte a presupus-o studiul factorilor ce generează inteligența emoțională, al componentelor sale structurale și al beneficiile fiecăreia în parte. Emoțiile fundamentale și cele complexe au fost decodificate în baza Roții emoțiilor a lui Plutchik, iar cele 25 de poziții ale maturității emoționale au fost analizate detaliat cu ajutorul scalei lui Friedmann.

De inteligența emoțională a celor care alcătuiesc o colectivitate depinde succesul acestei colectivități. Prin urmare, orice entitate organizațională, mică sau mare, are nevoie de indivizi empatici, atenți la sentimentele și trăirile proprii și ale altora, care relaționează ușor, acceptă criticile constructive, pot trece peste momentele negative din activitate sau din cotidian, își pot regla emoțiile și pot identifica cauzele ce le-au provocat etc. – capacități și abilitățile care pot fi dezoltate sau îmbunătățite prin metode și tehnici verificate în practică.

Programul ”Evaluarea calității în învățământul general” are noi absolvenți

Astăzi, 20 octombrie, ediția curentă a programului de formare  al Centrului Educațional PRO DIDACTICA ”EVALUAREA CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL GENERAL”, acreditat de Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, și-a încheiat lucrările. Desfășurat online cu participarea a două grupe de cursanți – 46 de manageri din educația timpurie și 80 de manageri școlari,  acesta i-a avut ca formatori pe Olga Tarlev și Jana Zeamă, Tamara Tonu și Sergiu Orehovschi.

Timp de patru zile de training (gr. I – 4, 6, 7, 11 octombrie; gr. II – 11, 13, 18, 20 octombrie),  au fost abordate aspecte metodologice de evaluare a calității serviciilor educaționale; repere  conceptuale  în evaluarea  instituțiilor și a  cadrelor de conducere din  învățământul  general, componentele managementului calității educației; perspectivele de asigurare a calității procesului de învățământ; procesul de elaborare a raportului de activitate al instituției/al managerului; obiectivele, baza metodologică, procedura de organizare și desfășurare a procesului de evaluare a cadrelor de conducere și instrumentele aferente acestui proces etc. Instruirea teoretică a fost secondată de realizări de exerciții și teste formative.

Pe parcurs, cursanții au avut de pregătit câteva teme de casă, constând în studierea surselor bibliografice și webografice  la subiect,  în completarea cu dovezi și  constatări pentru 2 indicatori a unei  secvențe de raport de evaluare a  instituțiilor educaționale  și a unei  secvențe de raport de evaluare a cadrelor de conducere din învățământ. Lucrările au fost prezentate în plen, fiind analizate detaliat, formatorii și cursanții venind cu recomandări concrete de îmbunătățire, acolo unde a fost cazul.

Programul  de formare ”EVALUAREA CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL GENERAL” așteaptă noi doritori de a-și perfecționa competențele în domeniu. Pentru mai multe detalii despre participare la acesta, sunteți invitați să accesați site-ul Centrului Educațional PRO DIDACTICA.