FORMARE DE FORMATORI ÎN BUCĂTĂRIA VEGANĂ ŞI VEGETARIANĂ

Devram-logo_page-0001 (1)

În contextul implementării Activității 1.24  ”Dezvoltarea, lansarea și implementarea proiectelor de creare a sistemului de pregătire continuă (CVET)” a proiectului ”DevRAM”, Partea I, în Școala Profesională din Bubuieci va fi lansat un nou program de formare continuă – ”Bucătărie vegană și vegetariană”. Acesta va fi integrat în procesul de pregătire profesională la specialitatea ”Bucătar”, având la bază curriculumul elaborat în cadrul proiectului.

Astfel, pe 28 octombrie curent, a fost dat startul celor trei zile de formare de formatori pentru acest curs, trainingul fiind structurat în trei module: ”Alimentația sănătoasă”, ”Alimentația vegetariană și vegană” și ”Organizarea bucătăriilor publice și a deservirii moderne”, la care participă 6  persoane.  Instruirea din prima zi a fost furnizată online, pe platforma Zoom, cel de-al doilea modul a fost predat într-o locație din Căpriana (29 octombrie), iar pentru ultima sesiune (5 noiembrie) a fost ales laboratorul școlii din Bubuieci.

Demersul formatoarei Tamara Șchiopu, o binecunoscută nutriționistă, promotoare a bucătăriei vegane și vegetariene, autoare a câtorva cărți de rețete vegetariene și de post, și-a propus să familiarizeze formabilii cu noțiunile de bază de nutriție generală, vegetariană și vegană, dar și cu alte tipuri de alimentație alternativă; cu produsele benefice sănătății omului, inclusiv eco/naturale; cu reacțiile organismului uman la anumite alimente, produse (alergii, intoleranțe); cu ingredientele evidente și cele ascunse; cu agricultura eco și cea vegană etc., și chiar cu aspecte economice ale alimentației. O atenție aparte va fi acordată organizării bucătăriilor publice și deservirii moderne, această intervenție axându-se pe analiza fișelor tehnologice, a meniurilor-standard, precum și a celor locale, de sezon sau la buget, pe alte informații de primă importanță pentru această sferă.

Materialul teoretic este secondat de exerciții interactive și de teme pentru acasă, de demonstrarea unor metode de prepare, de împărtășirea unor rețete ademenitoare și pentru toate buzunarele. Master-class-ul cu genericul ”Meniu vegan de sezon la buget”, desfășurat la Căpriana, a fost foarte ”colorat și bogat în arome”, acesta încununându-se cu o degustare de bucate.

Pentru promovarea ulterioară și de durată a cursului de pregătire a formatorilor în alimentația vegană și vegetariană, activitățile sunt înregistrate, urmând a fi montat un video.

Bucătăria alternativă este un mod de viață și adună în jurul ei tot mai mulți simpatizanți. Multe restaurante, cafenele, cantine etc. au incluse în meniul lor preparate vegane și vegetariene, există și localuri specializate. Deci este o bucătărie care își are clientul și pentru care trebuie pregătite cadre.

Susţine educaţia agricolă!

 Proiectul Uniunii Europene ”Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova” (DevRAM), Partea I. ”Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin integrarea acestuia în lanţurile valorice interne şi globale, în special a sectorului culturii de soia”, implementat de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Centrul Educaţional PRO DIDACTICA şi Asociaţia Internaţională Donau Soja (Austria), îşi propune să contribuie la sporirea capacităţii de afirmare a sectorului pe piaţa internă şi externă, precum şi la fortificarea capacităţii instituţiilor din învăţământul profesional tehnic din domeniul agroalimentar şi completează componenta Moldovei în cadrul Parteneriatului Strategic organizat la nivel regional între CAD şi Donau Soja, care sprijină construirea unor lanţuri valorice durabile şi incluzive pentru soia ecologică şi nemodificată genetic în Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Moldova şi Ucraina.

Devram-logo_page-0001 (1)

În contextul implementării Activităţii 1.24  ”Dezvoltarea, lansarea şi implementarea proiectelor de creare a sistemului de pregătire continuă (CVET)” a proiectului ”DevRAM”, Partea I, în Şcoala Profesională din Bubuieci va fi lansat un nou program de formare continuă  – ”Bucătărie vegană şi vegetariană”. Acesta va fi  integrat în procesul de pregătire profesională la specialitatea ”Bucătar”, având la bază curriculumul elaborat în cadrul proiectului.

Astfel, pe 28 octombrie curent, a fost dat startul celor trei zile de formare de formatori pentru acest curs, trainingul fiind structurat în trei module: ”Alimentaţia sănătoasă”, ”Alimentaţia vegetariană şi vegană” şi ”Organizarea bucătăriilor publice şi a deservirii moderne”, la care participă 6 persoane. Instruirea din prima zi a fost furnizată online, pe platforma Zoom, cel de-al doilea modul a fost predat într-o locaţie din Căpriana (29 octombrie), iar pentru ultima sesiune (5 noiembrie) a fost ales laboratorul şcolii din Bubuieci.

Demersul formatoarei Tamara Şchiopu, o binecunoscută nutriţionistă, promotoare a bucătăriei vegane şi vegetariene, autoare a câtorva cărţi de reţete vegetariene şi de post, şi-a propus să familiarizeze formabilii cu noţiunile de bază de nutriţie generală, vegetariană şi vegană, dar şi cu alte tipuri de alimentaţie alternativă; cu produsele benefice sănătăţii omului, inclusiv eco/naturale; cu reacţiile organismului uman la anumite alimente, produse (alergii, intoleranţe); cu ingredientele evidente şi cele ascunse; cu agricultura eco şi cea vegană etc., şi chiar cu aspecte economice ale alimentaţiei. O atenţie aparte va fi acordată organizării bucătăriilor publice a deservirii moderne, această intervenţie axându-se pe analiza fişelor tehnologice, a meniurilor-standard, precum şi a celor locale, de sezon sau la buget, pe alte informaţii de primă importanţă pentru această sferă.

Materialul teoretic este secondat de exerciţii interactive şi de teme pentru acasă, de demonstrarea unor metode de prepare, de împărtăşirea unor reţete ademenitoare şi pentru toate buzunarele. Master-class-ul cu genericul ”Meniu vegan de sezon la buget”, desfăşurat la Căpriana, a fost foarte ”colorat şi bogat în arome”, acesta încununându-se cu o degustare de bucate.

Pentru promovarea ulterioară şi de durată a cursului de pregătire a formatorilor în alimentaţia vegană şi vegetariană, activităţile sunt înregistrate, urmând a fi montat un video.

Bucătăria alternativă este un mod de viaţă şi adună în jurul ei tot mai mulţi simpatizanţi. Multe restaurante, cafenele, cantine etc. au incluse în meniul lor preparate vegane şi vegetariene, există şi localuri specializate. Deci este o bucătărie care îşi are clientul şi pentru care trebuie pregătite cadre.

Susţine educaţia agricolă!

 Proiectul Uniunii Europene ”Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova” (DevRAM), Partea I. ”Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin integrarea acestuia în lanţurile valorice interne şi globale, în special a sectorului culturii de soia”, implementat de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Centrul Educaţional PRO DIDACTICA şi Asociaţia Internaţională Donau Soja (Austria), îşi propune să contribuie la sporirea capacităţii de afirmare a sectorului pe piaţa internă şi externă, precum şi la fortificarea capacităţii instituţiilor din învăţământul profesional tehnic din domeniul agroalimentar şi completează componenta Moldovei în cadrul Parteneriatului Strategic organizat la nivel regional între CAD şi Donau Soja, care sprijină construirea unor lanţuri valorice durabile şi incluzive pentru soia ecologică şi nemodificată genetic în Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Moldova şi Ucraina.