Proiectul „Suport pentru refugiații ucraineni în Republica Moldova”: componenta ”Crearea de condiții demne de trai pe durata șederii în Republica Moldova”

Proiectul ”Suport pentru refugiații ucraineni în Republica Moldova”, finanțat de Swiss Solidarity și Fundația pentru Copii „Pestalozzi” (PCF), Elveția, și implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, are drept scop principal diminuarea dificultăților cu care se confruntă refugiații ucraineni aflați pe teritoriul republicii, prin crearea unor condiții de trai decente și ameliorarea stării lor de bine.

În acest context, printre direcțiile de acțiune s-a înscris și înmânarea unui sprijin financiar sub formă de certificate valorice. Astfel, fiecare dintre copiii, tinerii și adulții beneficiari, 2650 la  număr, din 9 raioane partenere, au intrat în posesia a patru categorii de vouchere, în valoare totală de 2250 de lei, pentru procurarea de:

  1. îmbrăcăminte și încălțăminte;
  2. produse alimentare;
  3. medicamente;
  4. produse de igienă.

În plus, pentru valorificarea voucherelor, posesorilor li s-a pus la dispoziție transport gratuit.

Acest ajutor a fost acordat atât refugiaților din Centrele de plasament, cât și celor găzduiți de localnici (raioanele Criuleni, Călărași, Hâncești, Cimișlia, Ceadîr Lunga, Comrat,  Strășeni,  Dondușeni, Soroca).

Acțiunea a fost desfășurată cu implicarea APL-urilor, a Direcțiilor de Asistență Socială și a Direcțiilor Educație.

În atenția cadrelor de conducere din instituțiile de educație timpurie

🧑‍🎓Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în colaborare cu Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare, organizează în luna noiembrie curent (activități sincron și asincron) programul de formare continuă a cadrelor manageriale din instituții de educație timpurie: EVALUAREA CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL GENERAL.

🎯 Cursul oferă un suport metodologic ce ține de managementul calității în educație și, în parte, vine în întâmpinarea managerilor școlari în procesul de realizare a rapoartelor anuale de activitate – atât a instituțiilor de învățământ general, cât și a cadrelor de conducere. În special, cursul va fi util conducătorilor instituțiilor care în anul școlar 2023-2024 vor fi supuse evaluării externe în vederea acreditării sau evaluării externe periodice.

✔ Perioada: 13, 20, 21, 22 noiembrie 2023, în intervalul 10.00-13.00.

💻 Instruirea se va realiza online. La finalul cursului se oferă certificat de absolvire.

Numărul de credite obținute: 6.

Costul programului: 600 lei.

👉Pentru înregistrarea, vă rugăm să accesați link-ul:

https://forms.gle/9MpPpoH1KoXQcK3PA

⏰Înregistrarea este deschisă până la data de 3 noiembrie sau până în momentul completării grupei.

Pentru mai multe detalii, vizitați pagina: http://prodidactica.md/servicii/ sau contactați-ne la numerele de telefon: 079397919; 022 54 19 94.

Persoană de contact: Lilia NAHABA, coordonatoare de program.

Gândire critică pentru dezvoltarea competențelor profesionale. CONSEPT V

Recent, în perioada 10-12 octombrie curent, la Centrul Educațional PRO DIDACTICA s-a desfășurat primul modul al sistemului de traininguri ”Gândire critică pentru dezvoltarea competențelor profesionale”, în cadrul proiectului CONSEPT 5. 13 participanți, reprezentanți ai școlilor profesionale, colegiilor și ai centrelor de excelență, profesori în domeniul IT, transport, electronică ș.a., au avut ocazia să exerseze tehnicile de maximă frecvență din cele care vin în sistemul educațional din partea proiectului LSDGC (Lectură și scriere pentru dezvoltarea gândirii critice), proiect implementat în Republica Moldova deja de 25 de ani.
Asimilarea și acceptarea cadrului ERRE, discuțiile asupra esenței gândirii critice și a utilității ei în dezvoltarea competențelor profesionale, precum și impactul asupra dezvoltării personale a elevilor au fost reperele acestui modul. Provocarea pentru discuții și utilizarea unor tehnici în baza textelor artistice, relevante pentru un anume subiect, și-a atins scopul. Partea cea mai valoroasă a unui training, transferul cunoștințelor asimilate și al deprinderilor formate asupra materiilor predate în grupele de elevi, se va realiza în perioada de după training.

La începutul modulului următor, se va face un schimb de impresii, materiale, întrebări și sugestii din practica de aplicare a gândirii critice la clasă.

Centrul Educațional PRO DIDACTICA este organizație-partener a Asociației Obștești ”Educație pentru Dezvoltare” în implementarea ”Proiectului Consolidarea Sistemului de Educaţie Profesională Tehnică în Republica Moldova/CONSEPT (faza V)”, finanțat de Fundația ”Liechtenstein Development Service (LED)”.