Împreună pentru comunitate și respect intercultural

Programul de educație multiculturală a părinților din Ucraina și din Republica Moldova a lansat cea de-a treia rundă de sesiuni. Aceasta își propune să contribuie la întărirea sentimentului de apartenență la un grup mixt și creșterea coeziunii dintre participanți; înțelegerea diferențelor personale și culturale, dar și influența lor asupra percepțiilor și interacțiunilor; dezvoltarea unor comportamente de susținere, respect și ajutor reciproc; îmbunătățirea cooperării în atingerea unui scop comun; generarea unor planuri de acțiune pentru o colaborare fructuoasă în viața de zi cu zi sau în proiecte comunitare.

Prima activitate, desfășurată la Digital Hub-ul Centrului Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din Chișinău, a avut două secvențe de informare și învățare – „Poduri între noi” și „Cununa mea de minuni”. Demersurile au inclus discuții și exerciții axate pe ameliorarea abilităților de comunicare nonviolentă și ascultare activă; consolidarea relațiilor de încredere și sprijin în cadrul familiilor și dintre familii, dintre părinții din Ucraina și cei din comunitatea gazdă; identificarea valorilor, preocupărilor și resurselor comune care pot constitui baza unor inițiative pe termen lung; încurajarea asumării unui angajament simbolic sau practic pentru a menține legăturile create.

În opinia participanților, astfel de activități sunt foarte interesante și utile, sunt o ocazie „de a cunoaște oameni noi și a pune temelia unor legături de durată”, „de a socializa cu părinți de diferite etnii și a descoperi multe puncte comune”, „de a afla lucruri inedite despre tradițiile și cultura unei alte comunități”, „de a face schimb de experiență privind creșterea și educarea copiilor”, „de a împărtăși anumite temeri și reflecții personale, dar și emoții pozitive”. Ele ”lărgesc orizontul și apropie oamenii”, pentru că „te ajută să-i înțelegi mai bine pe ceilalți și să respecți diferențele”, stimulează comunicarea interumană și interetnică, facilitează incluziunea socială. Și nu în ultimul rând, sunt un prilej „de a petrece timpul într-o companie plăcută”, ”de a te simți parte a unui colectiv prietenos”.

Părinții au apreciat în mod deosebit și faptul că pentru copiii care i-au însoțit au fost organizate activități cu psihologul sau cu cadrele didactice ale Digital Hub-ului.      Această practică      le-a permis părinților să se dedice în totalitate activității, să se concentreze asupra discuțiilor, iar pentru copii „timpul de așteptare” a devenit unul de implicare, petrecut cu mai multă valoare adăugată. „Un astfel de model centrat pe familie, unde părinții și copiii învață în paralel în același spațiu, este binevenit și ar trebui replicat în cadrul viitoarelor întâlniri”, au conchis participanții.    

Programul de educație multiculturală a părinților urmărește să consolideze incluziunea socială și coeziunea comunitară, contribuind la crearea unui mediu în care familiile din Ucraina și cele din comunitatea gazdă se simt acceptate, valorizate și încurajate să participe activ la viața comunității.

Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „Împuternicirea fetelor și băieților refugiați din Ucraina printr-o educație incluzivă și empatică în Republica Moldova”, implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu suportul Fundației pentru Copii „Pestalozzi” (Elveția).

Spațiul Sigur pentru Femei și Fete al CMIEA: un cadru propice de dezvoltare personală și profesională

Spațiul Sigur pentru Femei și Fete al Centrului Municipal de Învățare și Educație a Adulților (CMIEA) oferă o gamă variată de activități. În afară de suport psihosocial de grup și individual, printre direcțiile de intervenție se numără: educația pentru deprinderi de viață, educația nonformală, educația vocațională, acțiunile de sensibilizare privind violența de gen, precum și atelierele de relaxare și socializare.

Activitățile își propun să pună la dispoziția beneficiarelor – fete, tinere și femei cu vârste cuprinse între 14 și 70+ ani  – un mediu prietenos și securizant pentru autocunoaștere, exprimare și reflecție, pentru explorarea propriilor calități, valori, interese, resurse și aspirații, în vederea dezvoltării unor competențe necesare vieții de zi cu zi, dar și unei mai bune integrări în câmpul muncii.

Fie că e vorba de un training orientatspre dezvoltarea identității personale și consolidarea imaginii de sine, fie că e o sesiune care abordează limitele individuale și modalități de construire a unor relații sănătoase sau o activitate de modelare și confecționare vestimentară, demersurile au un caracter interactiv și experiențial. De aici și interesul sporit al participantelor, pentru că fiecare exercițiu ori discuție se soldează cu un rezultat care încurajează, care înseamnă un pas înainte în parcursul propriu.

Spațiul Sigur pentru Femei și Fete al CMIEA, prin climatul de încredere și de respect reciproc pe care reușește să-l instituie, oferă tuturor beneficiarelor oportunități de creștere armonioasă, de comunicare și schimb de experiență.

Urmăriți secvențe din activitățile realizate de Spațiul Sigur pentru Femei și Fete al CMIEA în materialele video de mai jos.

Proiectul „Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate” este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.

https://www.tiktok.com/@spatiu.sigur.cmiea

Împuternicirea femeilor prin programul de microcalificare la meseria bucătar realizat de Școala Profesională din Căușeni

Tinerele și femeile refugiate din Ucraina, precum și reprezentante din medii vulnerabile din partea de sud a Republicii Moldova au o nouă oportunitate de formare continuă. Azi, 21 octombrie 2026, Școala Profesională din Căușeni a dat startul unei noi ediții a programului de calificare parțială (microcalificare) „Bucătar/bucătăreasă”, care va fi realizat cu suportul proiectului „Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate”.

Programul de calificare parțială (microcalificare) „Bucătar/bucătăreasă” este adaptat la nevoile de formare ale beneficiarelor. Realizat, offline și online, în perioada octombrie-decembrie 2026, acesta cuprinde 4 module („Pregătirea bucătarului pentru activitatea profesională”, „Prepararea supelor”, „Prepararea sosurilor și garniturilor”, „Prepararea bucatelor din pește”), care vor contribui la formarea de competențe specifice meseriei, pentru încadrare în câmpul muncii sau deschiderea unei afaceri. La absolvire, celor 15 cursante le va fi înmânat Certificat de formare profesională, eliberat de Centrul Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. De asemenea, acestora le va fi donat câte un set de instrumente profesionale de bază. Calificarea obținută le va permite absolventelor să activeze în calitate de bucătar, ajutor de bucătar și preparator semipreparate alimentare în unități de alimentație publică de diverse categorii (restaurante, cafenele, baruri, cantine), precum și în secții specializate din întreprinderile industriei alimentare.

Microcalificările sunt certificări care atestă dobândirea unui set de competențe specifice prin programe de formare de scurtă durată, conform standardelor unice de calificare și de asigurare a calității, pentru un anumit nivel al Cadrului Național al Calificărilor, cu eliberarea unui certificat de competență profesională (microcertificat). Acestea creează condițiile necesare pentru ca învățarea pe parcursul întregii vieți să fie mai accesibilă și mai flexibilă, pentru a ajuta oamenii să reacționeze prompt și să se adapteze rapid la schimbările sociale, economice și tehnologice.

Proiectul „Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate” este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.