Centrul Educațional PRO DIDACTICA
anunță
Concurs de contractare a serviciilor de producere de conținut video în domeniul educațional în cadrul proiectului „Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice”
Proiect: „Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale în formarea iniţială a cadrelor didactice”
Finanţator: Fundaţia pentru copii Pestalozzi, Elveţia
Contractor: Centrul Educaţional PRO DIDACTICA
Perioada de prestare a serviciilor: decembrie-ianuarie 2020
Proiectul Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale(EIC) în formarea inițială a cadrelor didactice abordează problemele cu care se confruntă studenții, viitori profesori, din 3 universități – de management al claselor multiculturale, cu elevi, care provin din diferite regiuni culturale, geografice și lingvistice, dar și de didactică particulară a subiectelor cu tematică multi-, interculturală.
Scopul proiectului: Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților profesionale de EIC a viitoarelor cadre didactice, în vederea sprijinirii dezvoltării competențelor interculturale la copii și tineri.
Centrul Educațional PRO DIDACTICA anunță concurs de selectare a unei companii care prestează servicii de producere de clipuri video.
În vederea formulării ofertei tehnice și financiare, a se studia Termenii de referință.
A se expedia dosarele la adresele de email: vscurtu@prodidactica.md și cbujac@prodidactica.md cu specificarea „Concurs video EIC”.
Termen-limită de depunere a dosarului: 6 decembrie 2020.