LITERATURĂ DIDACTICĂ ÎN VÂNZARE

STIMAŢI MANAGERI, CADRE DIDACTICE, STUDENŢI, PĂRINŢI, ELEVI ŞI TOŢI CEI INTERESAŢI DE DOMENIUL EDUCAŢIONAL!

În noul an şcolar Centrul Educaţional PRO DIDACTICA propune următoarele titluri:

Formare de competenţe prin strategii didactice interactive (80 lei);
Competenţa acţional-strategică (60 lei);
Citind, învăţ să fiu (60 lei);
O oră pentru lectură (21 lei);
O competenţă-cheie: a învăţa să înveţi (40 lei);
Leadership educaţional – o provocare pentru dezvoltarea cadrelor didactice (45 lei).

Citește mai mult

MANAGEMENTUL DEZVOLTĂRII PERSONALE DEZBĂTUT LA CLUBUL ”PAIDEIA”

În mod tradițional, ziua de vineri la CE PRO DIDACTICA este dedicată Clubului de dezbateri educaționale Paideia, când profesori din toată țara aleg să vină la noi, pentru a se revedea cu colegii, pentru a cunoaște lucruri noi și practici de succes, dar și pentru a-și reîncărca bateriile intelectuale și spirituale. De data aceasta, problematica din titlu a fost abordată de peste 30 de profesori, masteranzi și manageri școlari, sub îndrumarea facilitatorului Viorica Goraș-Postică, pornind de la argumente curente din documentele de politici educaționale și finalizând cu experiențe cotidiene locale, care inspiră traseul de creștere profesională și personală, deopotrivă.

Citește mai mult

MANAGEMENTUL EDUCAȚIEI NONFORMALE ȘI PEDAGOGIA MUZEALĂ

În data de 19 octombrie curent, 20 de beneficiari ai Platformei Educație și Sport au participat la seminarul teoretico-practic Managementul educației nonformale: experiențe și perspective,  organizat în incinta Gimnaziului Dumitru Matcovschi din Vadul Rașcov, raionul Șoldănești. Activitatea se înscrie în șirul de acțiuni derulate în cadrul proiectului Platforma Educaţie şi Sport pentru consolidarea încrederii şi intensificarea colaborării între comunităţile de pe ambele maluri ale Nistrului, realizat prin intermediul Programului finanţat de Uniunea Europeană  Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii (SCBM) şi implementat de PNUD Moldova.

Citește mai mult